Implementarea proiectelor europene a marcat activitatea managerială a Universității din Petroșani în anul 2022

Home Educație Implementarea proiectelor europene a marcat activitatea managerială a Universității din Petroșani în anul 2022
Implementarea proiectelor europene a marcat activitatea managerială a Universității din Petroșani în anul 2022

O scurtă analiză a activităților din anul 2022, pe care ne pregătim să-l încheiem peste câteva săptămâni, relevă faptul că pentru echipa managerială a Universității din Petroșani, acesta a fost un an marcat nu doar de o revenire a școlii de învățământ superior din Valea Jiului în centrul de interes al studenților, ci mai ales unul în care cele mai importante provocări au fost generate de implementarea unor proiecte europene cu impact major în modernizarea campusului și infrastructurii academice și în dezvoltarea unor teme de cercetare în colaborare cu alte universități naționale și europene.

Rectorul Universității din Petroșani apreciază că 2022 a fost un an în care au fost investiți milioane de euro în lucrări privind modernizarea infrastructurii academice și dotarea de laboratoare și săli de clasă, în bvaza unor proiecte europene care au fost atrase de echipa managerială în ultimii ani. ”Avem spre finalizare proiectul pe Programul Operațional Regional prin care am terminat izolarea termică a corpului de învățământ C. Am început deja o parte din achizițiile de aparatură destinată laboratoarelor din universitate, un proiect cu o valoare care se ridică undeva la 2,5 milioane de euro. Mai avem un alt proiect pe Programul Operațional Capital Uman cu inserția pe piața forței de muncă a absolvenților. Finalizăm totodată un număr de 7 proiecte finanțate prin Fondul de Dezvoltare Instituțională, care înseamnă încă aproape un milion de lei. Dorim să finalizăm și o serie de alte investiții pe care le-am început în acest an și care vizează îmbunătățirea condițiilor de studiu și de cercetare în universitate, dar și îmbunătățirea petrecerii timpului de studii și de recreere în campus, la cantina universitară, la baza sportivă, la bibliotecă”, a declarta prof.univ.dr.ing. Radu Sorin, rectorul Universității din Petroșani.

Acesta relevă faptul că, tot în acest an, au fost continuate și extinse o serie de proiecte de cercetare, rezultate din colaborarea Universității din Petroșani cu alte universități din țară și din străinătate, mai ales în cadrul Consorțiului academic european EURECA-PRO. ”Am continuat anul acesta cu mai multe proiecte pe care le avem în derulare, fie cu parteneri tradiționali precum INCD-INSEMEX sau alte instituții academice din România, dar mai ales cu cele din EURECA PRO, proiectul care ne-a adus în calitatea de membru fondator al unui consorțiu de universități europene. Acest proiect ne duce acum și către acreditarea unui nou master în consum și producție responsabilă, o temă în plină dezvoltare la nivel european. Suntem de asemenea în faza finală de documentații, cu un alt master pe care trebuie să îl trimitem către ARACIS pentru aprobare. Este vorba despre acel master în domeniul construcțiilor și întreținerii bateriilor pentru autoturisme, de asemenea o specializare de avangardă la nivel european. Prin EURECA PRO avem provocarea de a continua alături de partenerii noștri din cele 7 universități europene, plus încă doi parteneri din Belgia și Franța, un nou proiect, care vine ca o continuitate a activităților de până acum, având în vedere că acest consorțiu și-a stabilit ca termen minim de colaborare între instituțiile partenere anul 2027”, a mai spus prof.uniuv.dr.ing. Radu Sorin, rectorul Universității din Petroșani.