Comunicat de presă CJH / Prefectul Călin Marian „se agață cârlig” de Tranziția Justă

Home Stiri la zi Comunicat de presă CJH / Prefectul Călin Marian „se agață cârlig” de Tranziția Justă
Comunicat de presă CJH / Prefectul Călin Marian „se agață cârlig” de Tranziția Justă

Joi, la sediul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, a fost lansat Programul Operațional Tranziție Justă (PTJ). Programul acordă sprijin din partea Fondului pentru o tranziție justă în cadrul obiectivului „Investiții pentru ocuparea forței de muncă și creștere economică pentru regiunile Dolj, Gorj, Hunedoara, Mureș, Prahova și Galați”, cu un buget de circa 2,53 miliarde de euro. Prin acest mecanism de finanțare, județul Hunedoara va beneficia de 525 milioane de euro.

Al cui este meritul?

Această alocare este rodul grupului de lucru constituit pentru elaborarea Planului Teritorial pentru Tranziție Justă (PTTJ) care va sta la baza dezvoltării sustenabile a antreprenoriatului, pentru a se crea noi locuri de muncă durabile și cu un nivel atractiv de salarizare. Din Grupul de lucru au făcut parte reprezentanții tuturor unităților administrativ teritoriale, mediul de afaceri, organizații neguvernamentale. Planul Teritorial pentru Tranziție Justă a fost elaborat de către Consiliul Județean Hunedoara, instituția condusă de Laurențiu Nistor fiind coordonator la nivel de județ. De altfel PTTJ a putut fi consultat atât pe site-ul www.cjhunedoara.ro, cât și pe pagina web a Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene.

Sprijin de la Comisia Europeană

Programul Tranziție Justă 2021-2027 a fost aprobat de Comisia Europeană în urma vizitei comisarului european pentru coeziune și reforme, Elisa Ferreira, care s-a aflat în județul Hunedoara, pentru a cunoaște îndeaproape nevoile comunităților locale și strategia pentru implementarea Programului Operațional Tranziție Justă. În cadrul vizitei, doamna comisar european a avut o serie de întrevederi cu președintele Laurențiu Nistor, pentru a înțelege că județul Hunedoara are capacitatea de a gestiona fondurile alocate.

Pentru a-și atinge obiectivul, acest program va sprijini o gamă largă de activități prin investiții în domenii precum digitalizare și inovare digitală, tehnologiile energiei curate, reducerea emisiilor, reabilitarea siturilor industriale și recalificarea lucrătorilor.

 „Felicitările, masa și dansul…”

Cum ne-a obișnuit deja, prefectul județului Hunedoara, Călin Petru Marian, nu a ratat nici de această dată ocazia de a se lăuda cu munca altora. Pe Facebook, locul în care pare că se simte cel mai bine, Călin Marian a anunțat aprobarea acestui program ca pe o mare victorie personală. Practic, se felicită singur.

„Programul pe care l-am prezentat în județul Hunedoara”, „În calitate de prefect al județului Hunedoara am avut discuții cu toți actorii implicați, am organizat întâlniri cu autoritățile publice locale și cu membrii asociației care formează forul de coordonare al acestui program”, și tot așa…

Curiozitatea ne-a împins spre câteva „investigații” în urma cărora îi adresăm public domnului prefect câteva întrebări simple. Hunedorenii merită să știe!

  1. Este adevărat că Instituția Prefectului Județul Hunedoara a avut un reprezentant în grupul de lucru pentru Tranziția Justă în persoane doamnei subprefect Oana Andreea Biriș? Dacă da, la câte întâlniri a participat și cum a contribuit la elaborarea PTTJ?
  2. Este adevărat că Instituția Prefectului Județul Hunedoara nu a înaintat nici o propunere în cadrul etapei de consultare în vederea elaborării PTTJ?
  3. Este adevărat, domnule prefect, că, în ziua în care comisarul european pentru reformă și coeziune, Elisa Ferreira, s-a aflat în Valea Jiului, dumneavoastră erați la un festival prin Europa? Oktoberfest? Era mai importantă voia bună decât Tranziția Justă?

Noi știm răspunsurile, dar trebuie să le afle și hunedorenii de la dumneavoastră.

Biroul de presă