Biblioteca județeană ”Ovid Densușianu” vă invită ”La pas prin Paris” de Ziua Internațională a Francofoniei

Home Educație Biblioteca județeană ”Ovid Densușianu” vă invită ”La pas prin Paris” de Ziua Internațională a Francofoniei
Biblioteca județeană ”Ovid Densușianu” vă invită ”La pas prin Paris” de Ziua Internațională a Francofoniei

Membră a marii familii a „spațiului francofon”, alături de alte zeci de țări care au puternice afinități cu limba, civilizația, cultura franceză, România a fost de peste două sute de ani puternic legată de Franța, o țară la care a aflat sprijin în momente de răscruce ale istoriei noastre. Până nu demult, limba franceză putea fi considerată ca a doua limbă vorbită în România, o limbă studiată temeinic în licee și care oferea un important izvor de cunoaștere a Franței, a culturii, a istoriei, a vieții politice franceze. De altfel, România este cea mai importantă ţară francofonă din Europa Centrală şi de Est. La 20 martie, milioane de oameni din lumea întreagă, din spațiul european, slav, arab, american sau asiatic, își manifestă prin acțiuni culturale respectul și prețuirea față de limba franceză, față de cultura Franței.

Acesta este motivul pentru care Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara și în parteneriat cu Liceul Tehnologic de Transport Feroviar „Anghel Saligny” Simeria și Centrul Cultural și de Creație al orașului Simeria, organizează în ziua de 20 martie 2023, ora 1300, în Sala de Conferințe a Parcului de Afaceri din Simeria, o manifestare cultural-educativă dedicată Zilei Internaționale a Francofoniei.

Anul acesta, activitatea organizată de Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva poartă  numele „La pas prin Paris” și care, printr-o succesiune sugestivă de imagini, invită publicul prezent în sală la o plimbare la pas prin centrul Parisului. Plimbarea începe la Catedrala Notre-Dame, Insula Saint-Louis, continuă de-a lungul Senei, prin Place de la Concorde și bulevardul Champs-Élysées, și se încheie la Arcul de Triumf din Place de l’Étoile. Se vor prezenta celebrele muzee Luvru și Orsay, Cartierul Latin cu Universitatea Sorbona, cu cafenelele celebre și bulevardele boemei pariziene, toate acestea fiind și o invitație la lectură, la bibliotecă existând numeroase cărți și materiale audio-video cu tematică „pariziană”.

La final, celor prezenți în sală li se vor adresa întrebări pe marginea materialului urmărit, răspunsurile corecte fiind răsplătite cu cărți și diplome oferite de biblioteca județeană.