Universitatea din Petroșani devine partener al unor festivaluri artistice de top

Home Educație Universitatea din Petroșani devine partener al unor festivaluri artistice de top
Universitatea din Petroșani devine partener al unor festivaluri artistice de top

Promovarea ofertei educaționale a Universității din Petroșani în rândul tinerilor se adaptează la noile forme de marketing, aducând instituția de învățământ superior din Valea Jiului în atenția celor care pot deveni studenți ai celor trei facultăți din componența acesteia, dar și a celorlalte forme educaționale pe care le oferă.

În acest context se înscrie și decizia recent adoptată de conducerea Universității din Petroșani, la propunerea organizațiilor studențești, de a participa, în calitate de partener oficial, în derularea unora dintre cele mai importante festivaluri artistice din România, în anul 2023.

Astfel, Universitatea din Petroșani a devenit deja partener al festivalurilor BeMassif, UNTOLD și NEVERSEA, din vara acestui an. În baza acordului de parteneriat, studenții din cadrul Universității din Petroșani care au vârsta sub 21 de ani beneficiază de prețuri speciale la abonamente pentru fiecare dintre cele trei festibaluri menționate. De asemenea, se negociază cu organizatorii acestora evenimente stabilirtea unor pachete speciale de abonamente și pentru studenții cu vârsta de peste 21 de ani.