Festivitate de premiere a elevilor care au obținut rezultate excelente la faza județeană a Concursului Național de Cultură și Educație Financiar Contabilă

Home Educație Festivitate de premiere a elevilor care au obținut rezultate excelente la faza județeană a Concursului Național de Cultură și Educație Financiar Contabilă
Festivitate de premiere a elevilor care au obținut rezultate excelente la faza județeană a Concursului Național de Cultură și Educație Financiar Contabilă

La sediul Consiliului județean Hunedoara a avut loc marți, 2 mai 2023 o festivitate de premiere a elevilor care au obținut rezultate excelente la faza județeană a Concursului Național de Cultură și Educație Financiar Contabilă.

Președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, a oferit diplome de merit și premii în bani celor 13 elevi de liceu din județul Hunedoara, ca urmare a rezultatelor obținute de aceștia la etapa județeană găzduită de Liceul Tehnologic Agricol „Alexandru Borza” din Geoagiu. Alături de tinerii studioși au fost recompensate cu diplome de merit și cadrele didactice care se ocupă de pregătirea lor.

„A fost o bucurie pentru mine să-i cunosc pe acești elevi care fac cinste județului Hunedoara, să-i felicit personal pentru reușita de acum și să-i încurajez să continue pe acest drum al învățăturii. Îmi doresc ca ei să fie economiștii de mâine, bine pregătiți în profesia lor. Prin premiile în bani oferite astăzi vreau să-i motivăm pe copii să învețe și mai bine, să fie competitivi, iar pe cei doi reprezentanți calificați la faza națională a concursului să revină cu premii în județ. Îi felicit pe toți, elevi și profesori, pentru rezultatele de până acum. Cu toții merită respectul și aprecierea noastră pentru tot ceea ce fac pentru învățământul hunedorean”, a declarat președintele Laurențiu Nistor.

Evenimentul s-a desfășurat în prezența inspectorului școlar general al ISJ Hunedoara, prof. dr. Maria Ștefănie. La ceremonie a fost prezentă și președinta Corpului Experților Contabili și Contabili Autorizați (CECCAR) Hunedoara, doamna Maria Mornea. Instituția s-a implicat activ, împreună cu ISJ Hunedoara, în organizarea concursului și a premiat, la rândul său, elevii, pe profesorii coordonatori și pe reprezentanții liceelor hunedorene cu profil economic.