Copii, de 1 iunie, la Petrila vi se pregătește ceva!

Home Stiri la zi Copii, de 1 iunie, la Petrila vi se pregătește ceva!
Copii, de 1 iunie, la Petrila vi se pregătește ceva!
Orașul Petrila este pregătit pentru distracție de 1 iunie, cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului.
Astfel, administrația și Consiliul Local al orașului Petrila, prin primarul Vasile Jurca, invită toți copiii din Petrila la evenimentele pregătite special pentru ei, toate activitățile fiind cu acces gratuit.
”Dragi copii, părinți și bunici!
Cu ocazia zilei de 1 iunie, Ziua Internațională a Copilului, am pregătit pentru voi multe surprize, voie bună și distracție pe cinste:
– Pe Cheile Tăii, începând cu ora 10:00 până la ora 13:00, împreună cu San Montan puteți participa la ateliere creative, plimbări călare, cățărare, airsoft, paint-ball și multe alte surprize.
– De la ora 14:00 până la ora 18:00 vă așteptăm la activitățile distractive de pe strada Republicii, unde veți avea acces gratuit la parcul de distracție și la standurile cu vată pe băț, gogoșele și răcoritoare.
Vă așteptăm dragi copii, însoțiți de părinți sau bunici, promitem să avem câte ceva de făcut pentru fiecare!” – este mesajul transmis de primarul Vasile Jurca, tuturor copiilor din această localitate.