Probleme de ordin medical au oprit cursa lui Toma Coconea la Red Bull X-Alps

Home Stiri la zi Probleme de ordin medical au oprit cursa lui Toma Coconea la Red Bull X-Alps
Probleme de ordin medical au oprit cursa lui Toma Coconea la Red Bull X-Alps

După o săptămână în care a reușit să parcurgă aproape jumătate din traseul celei mai dure competiții atletice din lume, Red Bull X-Alps, Toma Coconea a fost nevoit să se retragă din competiție, după ce pe fondul unor probleme medicale mai vechi, a fost nevoit să se oprească în Elveția, unde a ajuns, de altfel, cu dureri abdominale puternice, la Spitalul Valais din Visp- Obervallis.

După o spitalizare de o zi, Toma Coconea a fost externat în stare de sănătate bună, dar a fost nevoit să-și anunțe abandonul din această cursă, ultima din cariera sa de excepție la Red Bull X-Alps. ”Nu am vrut să-mi închei cariera în acest mod, dar nu mă pot pune cu vârsta, cu boala și cu corpul meu. Cei care mi-au urmărit evoluția în ultimii ani, știu că la ediția precedentă a acestui concurs, în ultima zi, cu puțin timp înainte de finalul cursei, am avut aceeași problemă, acum boala a recidivat și, din păcate, s-a întâmplat exact la jumătatea cursei, în a șasea zi. A trebuit din păcate, din acest motiv, să mă retrag cu toate că, împreună cu întreaga mea echipă eram optimiști că vom ajunge la final, mai ales că vremea a ținut cu noi. Așa a vrut Dumnezeu!”, a explicat Toma Coconea decizia retragerii din cursă.

Acesta este însă pe deplin conștient că, în cei 20 de ani de când participă la acest concurs, fiind practic singurul sportiv care s-a aliniat la startul tuturor edițiilor de la Red Bull X-Alps, a scris istorie și a reprezentat cu cinste România, fiind în același timp o sursă de inspirație pentru mulți dintre sportivii tineri, de pe întregul mapamond, prezenți pe tabloul acestei competiții internaționale de anduranță.

Toma Coconea le-a mulțumit, de asemenea, celor care i-au fost alături, în această ultimă cursă a carierei sale de atlet la cel mai înalt nivel competițional din lume, organziatorilor, sponsorilor, echipei de suport, prietenilor și susțininătorilor săi. ”Mulțumesc încă o dată tuturor celor care au avut încredere în mine și m-au susținut moral și financiar, mulțumesc echipei mele formate din Adrian Pochiu, Gyorgy Robert, Pochiu Iulian, Marcus Clenci, mulțumesc sponsorilor, mulțumesc organizatorilor red Bull X-Alps nu în ultimul rând familiei care m-a ajutat și m-a înțeles până la capăt. Povestea mea la acest concurs se încheie aici, dar vă aștept pe toți să ne bucurăm de munte și de zborul cu Parapanta, acasă la mine, în Munții Parâng!”, a declarat Toma Coconea.

Între timp, după 6 zile și 6 ore petrecute în zbor și alergare în circuitul Alpilor, elvețianul Cristian Maurer a reușit să închidă cu succes circuitul Red Bull X-Alps 2023, adjudecându-și din nou titlul de campion mondial.