Specializări propuse de Universitatea din Petroșani, la Facultatea de Mine, pentru înscrierea în anul universitar 2023-2024

Home Educație Specializări propuse de Universitatea din Petroșani, la Facultatea de Mine, pentru înscrierea în anul universitar 2023-2024
Specializări propuse de Universitatea din Petroșani, la Facultatea de Mine, pentru înscrierea în anul universitar 2023-2024

Istoria Facultății de Mine se confundă, în integralitatea sa, cu istoria Universității din Petroșani. În anul 1948, la înființare, Institutul Cărbunelui din Petroșani avea în structura sa o singură facultate, Exploatarea și Prepararea Zăcămintelor de Cărbuni. Anul universitar 1957–1958 marchează schimbarea denumirii acestei facultăți în Facultatea de Mine. Industrializarea economiei și concentrarea pe exploatarea rezervelor minerale naționale au însemnat o perioadă de continuă dezvoltare a Facultății de Mine atât în planul bazei materiale didactice, cât mai ales în ceea ce privește corpul profesoral și promoțiile tot mai mari de absolvenți. Dacă în perioada respectivă strategia de bază a facultății a constituit-o concentrarea și specializarea, după anul 1990, mutațiile intervenite la nivelul întregii societăți românești au impus strategia diferențierii. Conservându-și competențele și calitatea procesului didactic într-o lume în care cuvântul schimbare a devenit omniprezent, fără a renunța la denumire, istorie și tradiție, facultatea și-a dezvoltat continuu oferta educațională.

Pentru absolvenții de Bacalureat care vor să devină studenți ai Universității din Petroșani, Facultatea de Mine pune la dispoziție 152 de locuri fără taxă și încă 118 locuri cu taxă, la care se adaugă locurile speciale pentru rromi (3), pentru absolvenții de licee rurale (5) pentru absolvenții din sistemul de protecție socială (3) și pentru cei cu cerințe educaționale speciale (1).

Domeniile și specializările pentru care studenții pot opta, în vederea înscrierii pentru studiile de licență sunt următoarele:

MINE, PETROL ȘI GAZE:

  • Inginerie Minieră/Topografie Minieră: 
    Inginerul absolvent al acestei specializări, continuator al tradițiilor profesionale ale inginerului de mine, este un specialist cu un bogat bagaj de cunoștințe teoretice generale, dublate de o solidă cunoaștere a unor discipline de cultură tehnică de specialitate, capabil să rezolve, cu competență și în mod eficient, problemele specifice activității din minerit. Această pregătire îi permite să stăpânească atât activitățile de proiectare, planificare și fundamentare tehnico-economică a exploatării zăcămintelor minerale, cât și participarea la conducerea unităților de exploatare, la diferite niveluri ierarhice. Pregătirea solidă și multilaterală pe care o posedă îi permite să activeze cu succes și în alte domenii de activitate apropiate (lucrări publice, construcții, montaj și altele). El poate lucra în minele de cărbuni, de minereuri, de sare, de metale rare sau în șantierele de construcții hidrotehnice, unități de construcții industriale sau de căi ferate. Inginerul minier este deopotrivă specialist în domeniul tehnologiilor miniere subterane și la zi.
    Similar, Inginerul topograf dispune de o temeinică pregătire, atât în specialitățile de topografie, geodezie, cadastru, cartografie, pregătire bazată pe solide cunoștințe de matematică, cât și în domeniul tehnologiei miniere. Acesta este un specialist multilateral, fără aportul căruia exploatarea, proiectarea și amenajarea unei mine, cariere sau incinte industriale, a unor lucrări hidrotehnice, căi ferate, șantiere de construcții hidroenergetice sunt de neconceput. Dispunând de cunoștințe în domenii de vârf ale profesiei, inginerul topograf utilizează aparatură și tehnică de calcul moderne de prelucrare a măsurătorilor terestre și subterane, adaptându-se schimbărilor rapide din domeniu. Datorită acestei pregătiri, inginerul topograf are posibilitatea de a alege un loc de muncă într-o gamă foarte largă de opțiuni. Acesta poate lucra atât în construcții civile și industriale, îmbunătățiri funciare, agricultură, cât și în cadrul administrației publice (sistematizare, cadastru, etc.)

INGINERIE CIVILĂ:

  • Construcții miniere:
    Proiectarea și execuția lucrărilor miniere și a excavațiilor subterane, a obiectivelor de infrastructură de la suprafața minelor, a uzinelor de preparare și a carierelor, reclamă existența unui specialist cu vaste cunoștințe de geomecanică, de tehnologia executării construcțiilor subterane și de suprafață, dar și de cunoștințe tehnologice care necesită astfel de lucrări. Inginerul absolvent al acestei specializări are o temeinică și multilaterală pregătire tehnică și economică, necesară pentru proiectarea și realizarea obiectivelor din domenii diferite de activitate: construcții subterane și la suprafață, construcții hidrotehnice, construcții de căi ferate, șosele, canale, etc.

INGINERIA MEDIULUI: 

  • Ingineria și Protecția Mediului în Industrie: 
    Absolventul acestei specializări este în măsură să rezolve multiple și complexe probleme referitoare la protecția mediului înconjurător, în zonele afectate de procesele industriale sau în prevenirea și respectarea legislației de mediu. În acest scop, acesta posedă și solide cunoștințe din domeniul tehnologiilor industriale, fiind astfel capabil să elaboreze programe de cercetare științifică referitoare la prevenirea și combaterea poluării aerului, apei și solului, a zgomotelor și vibrațiilor, a reducerii suprafețelor afectate de reziduuri (halde, iazuri de decantare, cariere, etc.) și a redării în circuitul economic a terenurilor afectate de industrie. Datorită cunoștințelor pe care le dobândește, inginerul de mediu are posibilitatea alegerii unui loc de muncă într-o sferă largă de opțiuni: unități industriale diverse, inspectorate de protecția mediului, administrație publică, etc

INGINERIE INDUSTRIALĂ. INGINERIE ȘI MANAGEMENT:

  • Ingineria Securității în Industrie:
    Programul de studiu asigură formarea de specialişti în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, al siguranţei proceselor şi echipamentelor industriale din întreaga economie naţională. Absolvenţii specializării au oportunităţi de angajare în societăţi comerciale cu capital de stat şi privat, indiferent de profilul de activitate al acestora, instituţii publice, autorităţi şi agenţii guvernamentale, Inspecţia Muncii/Inspectorate Teritoriale de Muncă, C.N.P.A.S. – Direcţia Generală Accidente de Muncă şi Boli Profesionale, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă/Inspectorate Judeţene pentru Situaţii de Urgenţă, Institute de proiectare tehnologică şi cercetare-dezvoltare, Instituţii de învăţământ mediu şi superior, firme de consultanţă în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, firme de consultanţă în domeniul implementării sistemului de management al securităţii şi sănătăţii în muncă sau în organisme de certificare.
  • Ingineria și Managementul Afacerilor (Extensia Deva):
    Programul de studii funcționează doar la extensia Deva (Cursuri desfășurate la Liceul Grigore Moisil) Misiunea programului de studii universitare de licenţă Ingineria și Managementul afacerilor este aceea de a forma specialişti înalt calificați în domeniul Inginerie și Management, ingineri cu viziune de manageri, spirit antreprenorial, cu o largă perspectivă de abordare interdisciplinară a diferitelor aspecte: tehnice, economice, juridice și manageriale care condiționează activitatea efectivă și eficientă a organizațiilor din mediul actual al afacerilor industriale și conexe.

Admiterea la Facultatea de Mine a Universității din Petroșani se face pe baza concursului de dosare. Media de admitere se determină astfel: 60% media de la BAC și 40% nota la proba obligatorie a profilului, de la examenul de BAC.

Candidații pot opta pentru una sau mai multe programe de studii, în funcție de preferințe, urmând să fie distribuiți în ordinea mediei de admitere conform acestor opțiuni.

Sesiunea de admitere IULIE 2023 la Universitatea din  Petroșani se va desfășura în perioada 3-29 iulie 2023, iar înscrierile se fac on-line, pe platforma web: https://www.upet.ro/admitere/ până la data de 20 iulie 2023, ora 15,00.