Castorul Billy și pompierii salvatori ai acestuia

Home Stiri la zi Castorul Billy și pompierii salvatori ai acestuia
Castorul Billy și pompierii salvatori ai acestuia

Pompierii Secției Brad a ISU Hunedoara au avut parte zilele acestea de o misiune mai specială.

Un angajat al Stației de tratare a apei Crișcior a sunat la 112, anunțând faptul că un castor înoată nestingherit într-unul dintre bazinele nefuncționale aflate în incinta unității.

Pompierii brădeni s-au deplasat la locul solicitării și într-adevăr, castorul nu mai avea nici o șansă să iasă din noua sa „piscină” ale cărei margini erau prea abrupte și în care nu ar fi găsit nimic care să-i potolească foamea.

Având în vedere faptul că specia este una protejată de lege, pompierii împreună cu angajații stației au pus la cale un plan de salvare cât mai puțin intruziv, bazându-se pe buna colaborare a mamiferului. Astfel, angajații stației au deschis o vană pentru a permite creșterea nivelului apei în bazinul de decantare (neutilizat) prin inundarea cu apă din iazul de colectare din râul Crișul Alb.

Apoi, spre bucuria tuturor, Billy s-a dovedit de-a dreptul inteligent și cooperant. Imediat ce s-a acomodat cu prezența salvatorilor, a urcat încrezător pe scara care i-a fost pusă la dispoziție și încet, încet, îndrumat din spate de pompierii salvatori, s-a întors în mediul său natural.

Surpriza cea mare a venit însă la final, când Billy s-a întors vesel către salvatorii săi și le-a mulțumit, încercând să-i răcorească cu câțiva stropi de apă, întrucât căldura de afară era sufocantă.