Tabloul pictorului Dumitru Bâșcu intitulat “Repetiție după șut”, o donație specială pentru municipiul Brad

Home Cultură Tabloul pictorului Dumitru Bâșcu intitulat “Repetiție după șut”, o donație specială pentru municipiul Brad
Tabloul pictorului Dumitru Bâșcu intitulat “Repetiție după șut”, o donație specială pentru municipiul Brad

Un tablou al remarcabilului artist Dumitru Bâșcu, intitulat “Repetiție după șut” a fost donat Primăriei municipiului Brad.

Lucrarea, care a fost realizată la Brad, în anul 1954, de către pictorul Dumitru Bâscu, a fost donată municipalității din Brad de către fiica artistului, doamna Ana Maria Sandi, care i-a înmânat tabloul primarului Florin Cazacu în data de 14 septembrie 2023, ziua în care se împlinesc 121 de ani de la nașterea autorului.

Tabloul imortalizează in culori o repetiție a membrilor fanfarei minerilor, activitatea fanfarei minerilor fiind o tradiție in zona Brad.

Primarul municipiului Brad, Florin Cazacu spune că tabloul va fi expus permanent la Centrul de informare turistică din municipiul Brad, situat pe strada Independenței, în cadrul expoziției intitulată “Brad istorie, cultură, tradiții”. Expoziția cu caracter permanent, aflată în lucru, se va inaugura la finalul lunii octombrie 2023.

Este remarcabil faptul că, artistul Dumitru Bâșcu a pictat la Brad începând cu anul 1932, pe vremea Societății Miniere MICA, pictura in frescă a Biserici Adormirea Maicii Domnului Brad si pictura bisericii ortodoxe din satul Ruda-Brad.

La Muzeul Aurului Brad mai sunt expuse, de asemenea, alte două lucrări ale pictorului Bâșcu, realizate la Brad, intitulate: “Trei generații” si “Treptele Romane”.

Născut în 1902, Dumitru Bâșcu este fratele de tată al compozitorului George Enescu. A urmat Școala de Belle Arte din Iași între 1920-1924, avându-i ca profesori pe Gheorghe Popovici și Jean Cosmovici, precum și Școala Națională de Arte Frumoase din București, între 1924–1927 unde i-a avut ca profesori pe George Mirea și Camil Ressu. A debutat la Salonul Oficial de pictură și sculptură în 1927, câștigând premiul Anastase Simu. A expus din nou la Salonul Oficial în 1928-1930 și 1946, primind în 1929 premiul Aman precum și cel mai mare premiu „Bursa de voiaj pentru pictura” în valoare de 50000 lei care i-a permis o călătorie extinsă de studii în Franța (1929-1931). A întreprins alte călătorii de studii în Franța și Italia în 1939. În următorii ani Bâșcu a expus constnt, având prima expoziție personală la Sala Dalles, în 1935 urmată de o expoziție la Societatea Tinerimea artistică, în 1944. A expus lucrări la Flacăra (1947), Expoziția Anuala de Stat (1948, 1953, 1954), Expoziția Interregională București (1956), și Expoziția de Arte Plastice București (1960). A făcut parte din juriul Salonului Oficial de toamnă în 1946 (președinte Camil Ressu). A publicat numeroase cronici de artă. S-a stins din viață la București pe data de 18 Noiembrie 1983.

”Mulțumim doamnei Ana Maria Sandi, fiica valorosului artist Dumitru Bâșcu, pentru această donație, un gest nobil, care prin valorificarea publică, va fi prilej de bucurie pentru iubitorii de pictură din Brad și din județul Hunedoara. Tabloul s-a întors în locul unde a fost pictat!”, a declarat Florin Cazacu, primarul municipiului Brad.