”Noaptea Cercetătorilor Europeni” aduce ”lumina științei” și la Petrila

Home Educație ”Noaptea Cercetătorilor Europeni” aduce ”lumina științei” și la Petrila
”Noaptea Cercetătorilor Europeni” aduce ”lumina științei” și la Petrila

Orașul Petrila se alătură altor 27 de localități din România și peste 400 din întreaga Europă, pentru a marca ”Noaptea Cercetătorilor Europeni”.

Noaptea Cercetătorilor Europeni se înscrie în seria evenimentelor Marie Skłodowska-Curie și își propune să arate publicului larg ce înseamnă să fii cercetător și cât de interesantă poate fi munca de cercetare. Anual, în ultima zi de vineri a lunii Septembrie, Noaptea Cercetătorilor Europeni (eveniment organizat în majoritatea statelor Uniunii Europene) face știința accesibilă tuturor, prin activități științifice ce combină educația cu divertismentul, organizându-se expoziții, experimente în care publicul este implicat activ, conferințe, jocuri, concursuri și multe altele.

​În orașul Petrila, evenimentul este organizat de către Biblioteca orășenească ”Gheorghe Ittu”, cu sprijinul Primăriei și Consiliului local al orașului Petrila. Acestora li s-au alăturat, în organizarea evenimentului din 29 septembrie 2023, Universitatea din Petroșani, Organizația ”Salvați Copiii” Valea Jiului, Crucea Roșie – Filiala județului Hunedoara, Asociația Clubului Sportiv ”Noroc Bun” și mai multe unități de învățământ din Petrila și Petroșani.

La Petrila, ”Noaptea Cercetătorilor Europeni” va avea loc vineri, 29 septembrie 2023, de la ora 17,00 în parcul din fața Casei de Cultură ”Ladislau Schmidt”. ”Împreună cu partenerii noștri – fără de care acest eveniment nu ar fi posibil, am pregătit o nouă serie de ateliere, experimente inedite, expuneri și expoziții din lumea artei și științei. Ca în fiecare an, avem și o tombolă cu premii grozave, marca NCE 2023 – ceasuri de perete, tricouri, rucsaci și sacoșe, brățări, abțibilduri și insigne!” arată bibliotecarul Oana Mihaela Bălănescu.

Agenda evenimentului este disponibilă pe situl www.noapteacercetătorilor.eu/petrila.

Participarea este gratuită deci aveți toate motivele pentru a vă număra printre pasionații care au, cu prilejul acestui eveniment, șansa de a îmbrăca haltul de cercetător și de a pătrunde în lumea fascinantă a științei și tehnologiei.

De la prima ediție a Nopții Cercetătorilor Europeni, care a avut loc în 2005 și până acum, milioane de vizitatori au intrat în legătură cu oameni de știință de pe întreg continentul și nu numai. Evenimentul atrage anual peste 1.5 milioane vizitatori din Europa și nu numai.