La Sibiu începe astăzi prima ediție a festivalului ”Oktoberfest de Sibiu”

Home Stiri la zi La Sibiu începe astăzi prima ediție a festivalului ”Oktoberfest de Sibiu”
La Sibiu începe astăzi prima ediție a festivalului ”Oktoberfest de Sibiu”

Prima ediție a Festivalului ”Oktoberfest” începe vineri, 27 octombrie 2023 la Sibiu, evenimentul fiind organziat de de SC Piete SA în colaborarea cu Primăria Sibiu.

Timp de 3 zile, în perioada 27-29 octombrie 2023, sibienii dar și turiștii care vizitează în aceste zile Sibiul sunt așteptați la petrecere în Piața Obor, cu atmosfera specifică unui festival al berii, dată în primul rând de formațiile muzicale care vor încânta participanții.

Mesele lungi, în stil bavarez, vor fi umplute de bere la butoi și mâncare specific bavareză. Surpriza este prezența lui Mihaly Kovacs, supranumit ”Regele Ciolanului” pentru bunătățile culinare pe care le prepară.

În toate cele 3 zile producători locali vor fi și ei prezenți în Piața Obor cu legume, fructe, brânzeturi și produse de panificație.

Intrarea la eveniment este gratuită, iar locurile se pot rezerva la 0733925756.

Programul evenimentului este următorul:

  • Vineri, 27 octombrie: de la ora 16:00 până la 23:00
  • Sâmbătă, 28 octombrie: de la ora 10:00 la 23:00
  • Duminică 29 octombrie: de la ora 10:00 la 23:00