Cristian Merișanu / Mesaj de Ziua Națională a României

Home Stiri la zi Cristian Merișanu / Mesaj de Ziua Națională a României
Cristian Merișanu /  Mesaj de Ziua Națională a României

Ziua Națională a României constituie răsplata luptei de secole a națiunii române pentru îndeplinirea idealului de unitate al neamului românesc.

Pentru noi, vulcănenii, aceasta este cu atât mai importantă cu cât primele lupte din Marele Război al Reîntregirii, din august 1916, s-au dat pe crestele munților în Pasul Vîlcan, de aceea putem considera că actul istoric al Unirii de la 1 Decembrie 1918 a început chiar aici, în ținuturile noastre. Nu uităm acele momente istorice care ne definesc și, mai ales de Ziua Națională, onorăm jertfa ostașilor români căzuți pentru acest ideal.

În același timp, ne bucurăm că, de mai bine de un secol, trăim într-o țară mândră și frumoasă, liberă și independentă, așa cum și-au dorit-o pentru noi, înaintașii.

De Ziua Națională a României vă invit, dragi vulcăneni și dragi români, să ne bcuurăm de sărbătoarea națiunii române, cu respect față de trecut, cu bucuria prezentului și încredere în viitor.

La mulți ani, România! La mulți ani, dragi români și dragi vulcăneni!

CRISTIAN MERIȘANU
Primarul municipiului Vulcan