Emoționantă lansare a cărții ”Provocarea Rinului” de Avram Iancu, la Petroșani

Emoționantă lansare a cărții ”Provocarea Rinului” de Avram Iancu, la Petroșani

În debutul anului care stă, în România, sub semnul marelui Erou Național Avram Iancu, de la nașlterea căruia se împlinesc anul acesta 200 de ani, sportivul petroșenean cu certe veleități în materie de sport, la fel ca și în literatură, ce poartă și cinstește numele bravului erou național Avram Iancu, a fost protagonistul unui eveniment cultural găzduit la Sala de marmură a Primăriei municipiului Petroșani, în aceste zile, în seria activităților care marchează cei 100 de ani de la declararea localității ca oraș.

În fața unei audiențe numeroase, formate din oameni veniți să-l întâlnească pe (încă) tânărul erou al timpurilor noastre Marius Avram Iancu, cel supranumit ”Crăișorul apelor” a adus în fața admiratorilor săi cea mai recentă carte pe care a scris-o. Izvorâtă din aventurile anului 2023 când Avram Iancu a dus la bun sfârșit o nouă provocare pe tărâmul înotului în ape deschise, parcurgând, cale de mai bine de 1000 de km, cursul fluviului Rin de la izvoarele acestuia și până la vărsarea în Marea Nordului, cartea ”Provocarea Rinului” este, în egală măsură, ”pașaportul de liberă trecere” al tuturor românilor prin Spațiul Schengen.

”În ciuda tuturor impedimentelor întâmpinate pe traseu, bravul nostru concitadin Avram Iancu a înotat întregul parcurs al Rinului, de la începutul marcării kilometrice a fluviului și până la vărsarea acestuia în Marea Nordului, în Olanda, adică 1032 de kilometri. Impresionant este că a făcut întreg acest efort admirabil pentru România, dorind să atragă atenția Europei că locul țării noastre, al românilor, este in spațiul Schengen! Îl felicit pentru tot ce face, pentru toate realizările sale și îl asigur în continuare de întreaga mea susținere”, a spus la festivitatea lansării cărții ”Provocarea Rinului”, primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi.

Despre performanța sportivă uluitoare a acestuia, despre sensul ei dar și despre culisele unui alt proiect îndrăzneț care a stat la baza scrierii acestei cărți au vorbit, de asemenea, cu admirație și recunoștință, Petru Călin Marian – prefectul județului Hunedoara, Nelu Căpățână și Radu Ileană – membrii echipei de suport care l-au însoțit pe Avram iancu în aventura de pe Rin, dar și reputatul scriitor Valeriu Butulescu, cel care semnează de altfel, prefața cărții ”Provocarea Rinului”.

Trebuie să recunoaștem că, așa cum bine semnalau atât primarul Tiberiu Iacob Ridzi, cât și bibliotecara Simina Carina Pascal (cea care s-a ocupat de tehnoredactarea cărții) acest proiect asumat de bravul înotător cu nume de mare patriot al României contemporane s-a împlinit într-un fel, dat fiind faptul că România va intra în spațiul Schengen, de la 31 martie 2024, pe calea apei (mediul în care acesta a semnalat, prin forța brațelor sale, dorința românilor de a intra în Schengen) la fel ca și pe calea aerului (un semn al  zodiei Vărsătorului care marchează viața bibliotecarului din Petroșani). Iată, cum se dovedește și de această dată că ,,Nimic nu este întâmplător!” , după cum însuși Avram Iancu afirmă deseori.
”Orice cuvinte aș folosi ar fi prea sărace pentru a descrie bucuria pe care am simțit-o acasă, la Petroșani, văzând atât de multă lume venind sa fie alături de mine și de echipa mea la acest eveniment deosebit, în ajun de Mica Unire. Le mulțumesc tuturor pentru asta așa cum mulțumesc lui Dumnezeu pentru toate binecuvântările Sale!”, a spus Avram Iancu.
Lucrarea literară ”Provocarea Rinului” de Avram Iancu a apărut la finalul anului 2023 la Casa de editură Exclusiv.