În județul Hunedoara, încep pregătirile pentru organizarea alegerilor anului 2024

În județul Hunedoara, încep pregătirile pentru organizarea alegerilor anului 2024

Pregătirile pentru organizarea alegerilor din anul 2024, anul cu cele mai multe runde de alegeri din istoria României, intră în linie dreaptă și la nivelul județului Hunedoara. În acest context s-a desfășurat miercuri, 31 ianuarie 2024, la Deva, o ședință de lucru cu primarii din județul Hunedoara și secretarii generali ai fiecărei unități administrative din județ, convocată de Instituția Prefectului județului Hunedoara. La această ședință, alături de prefectul Petru Călin Marian și de cei doi subprefecți, Lorincz Szell și Constantin Fulga, au participat și conducătorii serviciilor deconcentrate, coordonate de Instituția Prefectului județului Hunedoara, dar și reprezentanții Autorității Electorale Permanente și Serviciului de Telecomunicații Speciale Hunedoara.

Ședința a avut ca temă principală organizarea procesului electoral pentru anul 2024, totodată fiind discutate și subiecte importante care necesită atenția tuturor instituțiilor din județul Hunedoara, precum:

  • Stadiul aplicării legii 18/1991 a fondului funciar, cum a fost modificată prin legea 123/2023, precum și alte probleme legate de fond funciar;
  • Aplicarea reglementărilor legale referitoare la completarea și menținerea la zi a registrului agricol;
  • Stadiul de implementare a proiectelor cu finanțare nerambursabilă.

“Această ședință de lucru era extrem de importantă, nu doar din punct de vedere al organizării alegerilor în anul 2024, dar și din punct de vedere al proiectelor europene și problemelor de fond funciar. Sunt dezamăgit că lucrurile nu se mișcă din punct de vedere al implementării registrului agricol, primăriile aveau obligația din 2018 de a integra registrul agricol electronic. Am atras atenția că cei care nu își fac treaba vor fi sancționați! Lucrul cel mai important, din punct de vedere al alegerilor, în prima faza, este să avem secțiile de votare pregătite. Voi merge personal să verific acest demers”, a declarat prefectul Petru Călin Marian.

Apreciind că acest tip de întâlniri cu autoritățile locale este unul foarte bun, prefectul județului Hunedoara informează că va mai convoca astfel de ședințe, atât cu primarii, cât și cu directorii de deconcentrate, în dorința de a rezolva, în acest cadru, toate problemele legate de buna desfășurare a procesului electoral, dar și de buna colaborare cu autoritățile publice locale și cu cetățenii.