Un nou proiect desfășurat de Asociația Urbanlab VJ animă spațiul de artă urbană din Valea Jiului, imaginând un viitor cu mai puține deșeuri și mai multă implicare socială. Lansarea proiectului are loc pe 26 martie, de la ora 17, în sala Artelier a Teatrului Dramatic “I.D. Sîrbu” din Petroșani, în compania echipei de proiect, a colaboratorilor, delegați ai unor instituții și reprezentanților din presă.
Proiectul ”EcoLab VJ – laborator urban de arte și ecologie” își propune să pună în lumină relația cetățenilor din Valea Jiului și în special a tinerilor- cu peisajul natural și construit. Intenția este aceea de a conștientiza cum afectează comportamentul social ecosistemul și alegerile pe care le facem, ajungând să conviețuim mai degrabă cu deșeurile decât cu celelalte specii.
Din această perspectivă, proiectul reunește colaborativ experiența unor creatori și practicieni din domenii de activitate diverse: peisagiști, actori, geologi, fotografi, muzicieni, performeri, urbaniști/arhitecți. Așadar, timp de 9 luni, din martie până în noiembrie 2024: explorări fotografice, tururi tematice (floră, geologie, peisaj construit), ateliere corp-mediu, performanceuri artistice sunt doar câteva dintre experiențele pe care echipa EcoLab le propune locuitorilor de toate vârstele din Valea Jiului.
”Ca de obicei, ne dorim să propunem viziunea Urbanlab pentru un mediu mai curat. Prin EcoLab, unghiul de abordare se schimbă, și punem accent pe experiențele pe care le vor avea participanții la atelierele și performance-urile artistice pe care le dezvoltăm. Modalitatea inedită prin care aducem în prim-plan problemele de mediu existente în Valea Jiului, de data aceasta prin intermediul artelor performative este un demers nemaiîntâlnit în zona noastră. De aceea vă invităm să urmăriți programul și să vă alăturați experiențelor pe care le pregătim”, declară Bogdan Popa, vicepreședinte al asociației Urban Lab.
La conferința de lansare din 26 martie, publicul din Petroșani este invitat la dezbatere, alături de creatori și parteneri implicați în proiect: Irina Bodea-Radu – director Teatrul Dramatic ”I.D. Sârbu”, Paul Șerban – artist vizual, Bianca Holobuț – actor, trainer atelier dramaturgie, Vlad Ursu – fotograf, coordonator atelier fotografie, Georgiana Vlahbei – artist vizual, facilitator ateliere.
Programul detaliat al conferinței de lansare a proiectului:
- 17:00 – prezentarea proiectului ”EcoLab VJ – laborator urban de arte și ecologie”
- 17:30 – bune practici: modele de inițiative și demersuri
- 18:00 – dezbatere/ discuție: rolul artelor și educației în semnalarea problemelor de mediu
Proiectul de intervenție culturală EcoLab VJ este cofinanțat de AFCN și continuă seria de acțiuni ale organizației UrbanLab pentru semnalarea și conștientizarea problemelor de mediu. În 2023, echipa Urbanlab a derulat, împreună cu Asociația Macaia, proiectul ”Pe Firul Apei”, care a avut o componentă educațională majoră și s-a concentrat pe atragerea atenției asupra importanței râurilor pentru comunitatea locală și biodiversitate, inițiativă care va fi continuată pe termen lung.
Proiectul este co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național AFCN.
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.