Profil de candidat pentru Consiliul local al PSD Lupeni: MIRON MARIUS EUGEN

Profil de candidat pentru Consiliul local al PSD Lupeni: MIRON MARIUS EUGEN

Pentru o localitate a cărei istorie de confundă cu istoria mineritului românesc, prezența în viața politică dar și la nivelul administrației locale a unui miner este nu doar o datorie morală față de oamenii care au pus bazele acestei așezări, ci și argumentul de noroc bun pentru prezent și viitor.

În aceste condiții, decizia PSD Lupeni de a invita un miner pe listele pentru Consiliul local al municipiului Lupeni, în perspectiva alegerilor de la 9 iunie 2024, este una pe cât de firească, pe atât de apreciabilă. Iar asta cu atât mai mult cu cât minerul ales pentru a-și reprezenta ortacii în forul decizional al orașului a dovedit deja, în repetate rânduri, atât la mină între colegi, cât și în fața opiniei publice că este o ”voce” ascultată și respectată a ultimilor mineri ai Văii Jiului.

Marius Miron este lupenean, născut în străvechiul cartier mineresc Ștefan și este, în prezent, maistru minier la EM Lupeni (din 2017). La ultima grevă care a avut loc aici, în urmă cu câțiva ani, a fost ”portavocea” ortacilor de la Mina Lupeni, a oamenilor care au cerut atunci doar să fie ascultați și respectați. De altfel, aceste calități, pe care le-a constatat la primarul municipiului Lupeni dar și la alți colegi de partid ai acestuia, l-au convins că PSD este singurul partid care-i ascultă și-i respectă cu adevărat pe mineri. ”Ori de câte ori am avut ceva de transmis, din partea mea, a ortacilor mei sau a oamenilor din Lupeni, primarului Lucian Resmeriță, primul lucru pe care l-am auzit de la acesta au fost cuvintele: ”Te ascult!” Iar asta mi-a dat încredere că problema semnalată își poate găsi rezolvare, ceea ce în aproape toate situațiile s-a și întâmplat. De aceea, am convingerea că primarul Lucian Resmeriță și echipa PSD sunt singura alegere corectă pe care o poate face comunitatea noastră și la aceste noi alegeri”, spune Marius Miron.

Ca argumente în plus acesta aduce în atenție chiar acele lucruri care se văd cu ochiul liber, constatând că municipiul Lupeni a cunoscut o transformare radicală, inclusiv în cartierul copilăriei sale, Ștefan, acolo unde după primele două mandate ale primarului Lucian Resmeriță, oamenii au acum apă și canalizare, asfalt și iluminat stradal. Este și motivul pentru care, după ce între 2004 și 2007 a fost plecat la muncă în străinătate, în Portugalia, Marius Miron a revenit acasă și cu banii strânși și-a cumpărat un teren în cartierul Ștefan, unde vrea să-și ridice o casă și unde vrea să locuiască împreună cu soția sa și cei trei copii ai familiei.

”Lupeniul redevine acel oraș în care poți să trăiești, în care poți să muncești și să întreții o familie, în care poți să te bucuri de frumusețea locurilor și de calitatea oamenilor. Dar și un oraș în care simți că afilierea politică este și răspunsul corect la multe din problemele care te frământă. În anii în care s-au luat deciziile privind închiderea minei Lupeni la orizontul anului 2017, eram și eu, la fel ca și toți cei care lucrăm la această mină, extrem de îngrijorați de această perspectivă. I-am cerut atunci sprijin liderului social-democrat Cristian Resmeriță, președintele PSD Lupeni, pe care-l cunoșteam de multă vreme și știam că este un om pentru oameni, la fel ca și tatăl său, primarul Cornel Resmeriță, pe vremea căruia am intrat și eu în PSD Lupeni, ca simpatizant, în 2014. Știam că mă pot bizui pe el ca pe un frate și bucuria mea și a minerilor Lupeniului a fost una fără margini atunci când am aflat că a reușit să anuleze acea decizie pripită, că termenul de închidere al minei Lupeni a fost amânat cu încă un deceniu și, pentru asta, l-am respectat și mai mult și am decis să-i fiu aproape”, spune Marius Miron.

Minerul Marius Miron știe, la fel ca toți ceilalți ortaci, că mineritul își trăiește apusul în Valea Jiului, chiar dacă îi este foarte greu să se împace cu această idee. Dar tot așa știe că dârzenia oamenilor care au reprezentat cea mai ”bătăioasă” comunitate de mineri din România în toate timpurile, dar și unitatea oamenilor în jurul liderilor comunității, va fi cheia deschiderii unui nou destin pentru acest municipiu, al unui nou drum care să le aducă oamenilor o viață mai bună. Este convins că deja semne tot mai concrete ale acestei noi realități se văd și, mai ales, se simt, pentru tot mai mulți cetățeni ai Lupeniului.

Este și motivul pentru care, onorat de propunerea de a-și reprezenta ortacii (înainte de toate), prietenii din cartierul Ștefan și cetățenii Lupeniului în general, în forul legislativ al viitorului Consiliu local al municipiului Lupeni, a acceptat acest experiment al candidaturii pe listele PSD, căruia cu modestia tipică minerului, spune acum că speră doar să-i poată face față pe măsura așteptărilor colegilor de partid, a liderilor PSD și a cetățenilor municipiului Lupeni.

Comandat de PSD Organizația județeană Hunedoara – Cod AEP mandatar financiar 21240002
Executat de Exclusiv Media Group