Tot așa cum, nouă, celor mulți, ni se par oarecum firești rezultatele excepționale ale unora dintre sportivii-fenomen ai națiunii noastre, tot așa, de cele mai multe, ni se par la fel de firești performanțele naționale, europene, mondiale pe care le adună în portofoliul lor profesional specialiștii din sectorul de cercetare. Acest lucru se întâmplă pentru că și cercetătorii, la fel ca și sportivii de performanță sunt, în general, oameni de o modestie rară (tipică, totuși, oamenilor de certă valoare!) și de aceea, atunci când un David Popovici vorbește despre munca titanică dar nevăzută și neștiută, din spatele unei medalii olimpice, ne determină să observăm și să apreciem la justa valoare activitatea unor astfel de performeri care cinstesc, prin munca și activitatea lor, o țară întreagă.
Păstrând similitudinea, apreciem că este și cazul muncii cercetătorilor de la INCD-INSEMEX Petroșani. Am relatat, în ultimii ani, despre zecile de brevete de invenții cu impact major în economia românească realizate de echipa valoroșilor cercetători de la acest institut național de cercetare-dezvoltare care activează în Valea Jiului, tot așa cum am vorbit despre sutele de medalii cu care lucrările acestora au fost distinse la marile Saloane naționale și internaționale de inventică și inovație. Și, poate că de cele mai multe ori, aceste rezultate ni se par firești, uitând să realizăm că, de fapt, în spatele fiecărei medalii, a fiecărui proiect și a fiecărei inovații în tehnologie stau zile, luni și ani întregi de muncă, precedați de mulți ani de studiu și documentare.
Și poate că lucrurile ar fi stat așa multă vreme, dacă fireasca promovare a unui pe cât de valoros, pe atât de modest cercetător din cadrul INCD-INSEMEX Petroșani, dr.ing. Nicolae Vlasin n-ar fi avut darul de a-i „smulge” acestuia o mărturisire de credință asupra profesiei și activității sale de excepție.
Dr.ing. Nicolae Vlasin a fost numit, recent, în funcția de Șef de Departament în cadrul reputatului Institut Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Securitate Minieră și Protecție Antiexplozivă de la Petroșani. Remarcabil cercetător din echipa condusă de dr.ing. George Artur Găman, Nicolae Vlasin a ajuns pe această poziție datorită exclusiv performanțelor pe care le-a adunat de-a lungul carierei sale de peste două decenii în cadrul acestei instituții, însă cu gândul la colegii săi, la fel de valoroși, vede în această promovare, doar un simplu semn al norocului bun.
„Norocul, pentru mine, este îmbinarea oportunității cu ceea ce ai acumulat, ca și cunoaștere. Iar dacă majoritatea cred că sunt călăuziți de o stea norocoasă, pentru mine ar însemna să am o galaxie, fiecare stea culeasă cu fiecare noapte ”pierdută” în numele întrebărilor ”de ce?”, ”cum?”, ”dar dacă?”. Și aceste întrebări mi-au făcut viața un joc plăcut, incitant, cu multe satisfacții, indiferent de meserie. Când ești apreciat, munca se transformă din datorie în plăcere, serviciul – din corvoadă în pasiune iar mintea evită plafonarea, căutând calea spre progres. Așa cum am progresat și eu!”, spune dr.ing. Nicolae Vlasin, într-o postare pe pagina sa de socializare.
Drept dovadă, acesta prezintă succint, evoluția carierei sale profesionale. „Se zice că prima dragoste nu se uită niciodată. Poate așa e, căci dacă CCSM-ul din ’83 m-a pregătit ca laborant și tehnician până în ‘92, revenirea, în 2012, la INSEMEX, a fost vântul ce mi-a suflat în pânze și mi-a înseninat cerul. De la Inginer la Doctor, de la Asistent la Cercetător Științific Grd. I. De la simplu angajat la membru al Consiliului Științific, la Șef de Laborator și Șef de Departament. Toate acestea grație colectivului care m-a susținut, grație conducerii care m-a apreciat, grație colegilor care mi-au devenit prieteni și m-au sfătuit și îndrumat, grație acestui institut care mi-a oferit ”jucăriile” – aparatura modernă și scumpă cu care am putut să-mi transform în realitate ideile și, nu în ultimul rând, grație înțelegerii de acasă. Aș invidia, în sensul bun, pe oricine ar avea o asemenea ascensiune în carieră”, mărturisește dr. ing. Nicolae Vlasin.
Iar în opinia acestuia, o astfel de încredere și susținere, la fel ca și munca într-o astfel de echipă, aflată mereu în competiție cu sine însuși, dar și cu echipe similare din întreaga lume, sunt argumentul principal al drumului către obținerea de rezultate. „Cred că încrederea ce mi-a fost acordată s-a bazat pe activitatea mea din ultimii 12 ani, concretizată prin a fi: responsabil a 5 proiecte de cercetare, prim autor a 3 cărți științifice, membru în colectiv la peste 80 expertize tehnice ale incendiilor și exploziilor, autor/coautor la peste 60 articole științifice naționale /internaționale, autor/coautor a 5 brevete de invenție și autor/coautor la alte cereri de brevet în așteptare, 50 premii/medalii/diplome obținute la Saloanele de inventică din țară și străinătate și nu mai știu câte participări la conferințele de specialitate interne și externe”, apreciază dring. Nicolae Vlasin.
Toate aceste lucruri au făcut din acest valoros cercetător un om important în echipa cercetătorilor din România. Un om pentru care mândria de a-și fi construit o astfel de apreciabilă carieră este împărțită acum, cu modestie, cu colegii și cu întreaga comunitate căreia îi aparține. „Am spus toate acestea pentru că sunt mândru de ceea ce am realizat. Sunt mândru de institutul în care lucrez și de colectivul cu care lucrez. Sunt mândru de familia mea și sunt mândru că m-am născut în Valea Jiului. Vă mulțumesc vouă, celor care m-ați îndrumat, dar și vouă, celor care v-ați opus pentru că toți ați contribuit la ceea ce am devenit azi: un om împlinit. S-ar putea ca numirea ca Șef de Departament să îmi fie ultima din carieră, însă asta nu va încheia și lista de lucrări anterior menționată. Promit!”, își încheie dr.ing. Nicolae Vlasin, mărturisirea de credință a unui adevărat cercetător științific.
O mărturisire pentru care și noi îi mulțumim, felicitându-l nu doar pentru impresionanta sa carieră, ci pentru că ne-a făcut să înțelegem cu adevărat valoarea acesteia. Și să înțelegem m ai bine valoarea singurului institut de cercetare-dezvoltare care activează într-o localitate care nu este capitală de țară sau reședință de județ.