Nu există om care să fi trecut Carpații peste cea mai înaltă șosea alpină din România, cunoscută sub numele Transalpina și care să nu se fi oprit măcar fie și o singură dată la Stâna Ștefanu, renumitul punct gastronomic local din poiana de la poalele muntelui Ștefanu și care să nu o fi cunoscut aici pe băcița Mărioara, cea care împreună cu soțul său, Dede Băbu au reușit să transforme o simplă stână de oi într-un veritabil tezaur folcloric și gastronomic al României contemporane.
La stâna Mărioarei Băbu s-au perindat mii și mii de oameni, încă cu multă vreme înainte ca aceasta să fi devenit o destinație turistică și culinară de top, așa cum este cunoscută astăzi Stâna Ștefanu. Oameni simpli și mari personalități, români și străini, tineri și vârstnici, deopotrivă toți cei care au trecut pragul acestui loc de poveste și toți cei care au cunoscut-o pe băcița Mărioara nu au decât cuvinte de mulțumire, de laudă și de firească admirație pentru aceasta. Nu întâmplător, în anul 2022, statul român, prin Ministerul Culturii, i-a atribuit băciței Mărioara binemeritatul titlu de „tezaur uman viu”.
De aici și până la povestea biografică a familiei Băbu, o familie creată la finalul anilor 70 ai secolului precedent, ca rod al transhumanței ciobănești care confirmă o dată în plus veridicitatea includerii acestui obicei în patrimoniul universal UNESCO, nu a fost decât un singur pas. Un pas pe care, cu aceeași pasiune, migală și talent a adunat-o în paginile unei frumoase și onorante cărți biografice, reputatul scriitor și etnolog dr. Dumitru Gălățan Jieț. Având nu doar argumentul unuia dintre cei mai specializați etnologi ai țării noastre, ci și mult mai puternicul argument al rudeniei sale cu băcița Mărioara, care-i este verișoară primară, Dumitru Gălățan Jieț a adunat într-o carte de aur una dintre cele mai frumoase povești de viață ale ciobănitului românesc: povestea „Băciței Mărioara de la Stâna Ștefanu”.
Cartea a apărut zilele acestea, sub egida Casei de editură Exclusiv și, fericită coincidență, ca într-un veritabil exercițiu de „transhumanță culturală”, tot așa cum momârlanca Mărie de pe Jieț s-a găsit cu novăceanul Dede, cartea familiei Băbu s-a născut dintr-o frumoasă colaborare a Casei de editură Exclusiv din Valea Jiului cu Tipografia Prod Com din Tg. Jiu, care au scos împreună de sub lumina tiparului manuscrisul reputatului scriitor dr. Dumitru Gălățan Jieț.
Ca editor, împreună cu scriitorul dr. Dumitru Gălățan Jieț, am avut bucuria de a fi oaspeții Mărioarei Băbu în ziua praznicului Sfintei Maria, la „Stâna Ștefanu” de pe Transalpina unde am primit misiunea de a fi „baci” pentru o premieră culturală națională: prima lansare de carte într-o stână de munte din România. Bucuria a fost cu atât mai mare cu cât evenimentul a fost dublat de prima ediție a „Nedeii de la Stâna Ștefanu”, organizată de Mărioara Băbu în colaborare cu Casa de cultură din Novaci, cu sprijinul pasionatei directoare Elena Basarabă și al implicatului primar din Novaci, Dumitru Leuștean, eveniment unde iubitori de tradiții și folclor de la Novaci și ținuturile Olteniei, dar și de pe Valea Jiului, din Alba și din Mărginimea Sibiului s-au adunat laolaltă pentru a se bucura de sărbătoare la „Stâna Ștefanu”, casa din munți a familiei Băbu, pe care băcița Mărioara și baciul Dede au făcut-o cea mai celebră din România turistică a anului 2024.
Până să se fi ajuns la această performanță, până când „Stâna Ștefanu” să fi devenit punct gastronomic local și loc de pelerinaj pentru iubitorii de munte și de experiențe culinare cu adevărat tradițional românești, e o poveste foarte lungă. O poveste pe care vă invit să o descoperiți lecturând cartea „Băcița Mărioara de la Stâna Ștefanu” a lui Dumitru Gălățan Jieț.
Cartea poate fi achiziționată doar de la „Stâna Ștefanu”, pentru că autorul și editorul acesteia au ajuns la concluzia că degeaba citești povestea acestui loc dacă nu ai ajuns măcar o singură dată acolo și dacă nu i-ai cunoscut aievea pe Mărioara și Dede Băbu, oamenii care au dat viață acestei excepționale povești de viață în care trecutul arhaic se împletește cu turismul modern, vrând parcă să ne arate că România frumoasă nu poate fi descoperită altfel decât trecând cu încredere și cu admirație peste puntea dintre trecut și viitor, așa cum au făcut-o, spre cinstea lor, băcița Mărioara și baciul Dede, gazdele noastre de la Stâna Ștefanu și personajele unei noi cărți fascinante (a 39-a) din creația reputatului dr. Dumitru Gălățan Jieț.