De aproape o lună de zile bravul înotător român Avram Iancu așteaptă, cu răbdare și încredere, momentul în care să se poată arunca în apele Canalului Mânecii, pentru ambțiosul său proiect sportiv al anului 2024: dubla traversare înot a Canalului Mânecii, de la Dover (Anglia) la Calais (Franța).
În tot acest timp, vremea i-a fost potrivnică iar prognozele meteorologice nu au fost suficient de bune pentru ca sportivul nostru să primească „undă verde” pentru startul proiectului său. A avut însă și răbdare, și încredere astfel că și-a continuat pregătirea în Anglia, chiar în apele reci ale Canalului Mânecii, cu convingerea că bunul Dumnezeu îi va permite, la un moment dat, să intre în această curajoasă competiție cu sine însuși.
Iar cum credința și atitudinea celor încrezători este întotdeauna răplătite, astăzi a venit și vestea cea mare: Startul în Dubla Traversare a Canalului Mânecii va avea loc miercuri, 28 august, la ora 2:40 dimineața (ora UK ), respectiv 4:40 (ora Ro). Locul startului, nici nu putea fi ales mai potrivit pentru un sportiv inspirat de cărți și de profesie bibliotecar: Shakespeare Beach.
De aici, Avram Iancu va porni în cursa dedicată, înainte de toate, marelui înaintaș și patriot român Avram Iancu – Crăișorul Munților, al cărui nume este purtat cu onoare, cu respect și cu maximă responsabilitate de cel recunoscut deja, în țara sa, drept „Crăișorul Apelor”. „La momentul acesta, sunt puțin peste 2500 de oameni care au reușit traversarea pe un sens și sunt doar 37 de oameni care au reușit dubla traversare a Canalului Mânecii, în condițiile în care TOATĂ elita înotului mondial a trecut pe aici. Nume grele au eșuat în această încercare. DOAR anul acesta au încercat doi înotători să realizeze această mare performanță. Ambele tentative au fost sortite eșecului. Chiar și înotători, care au bifat cele 7 strâmtori ale proiectului Ocean Seven, au eșuat la dubla traversare a Canalului. A se vedea cazul mexicanului Antonio Argüellez, care a eșuat după 22 de ore din cauza hipotermiei. De ce fac această tentativă? Deoarece vreau să marchez acest ARC PESTE TIMP în același loc. Simt că pot și e SINGURUL înot, în acest an, care îmi poate aduce emoția necesară fericirii, indiferent de rezultat. Mă întorc în locul care m-a consacrat. În plus, dedic acest efort inuman, în exclusivitate, marelui meu înaintaș Avram Iancu, eroul nostru național. Este anul oficial ,,Avram Iancu”, împlinindu-se 200 de ani de la nașterea sa și 10 ani de carieră pentru mine. Ce coincidențe frumoase! Așadar, când se împlinesc 200 de ani de la nașterea Crăișorului Munților, Crăișorul Apelor a împlinit vârsta de 48 de ani, vârsta la care marele erou național a murit, SINGUR, pe prispa unei case. Vă mulțumesc tuturor pentru susținere!”, a declarat înotătorul Avram Iancu.
În demersul său, sportivul din Valea Jiului va fi însoțit de ambarcațiunea de escortă „Sea Satin”, avându-l ca pilot pe Lence Oram și copilot pe Tanya Harding. Alături de aceștia vor mai fi desemnați doi observatori oficiali, din partea organizatorilor (Channel Swimming & Pilot Federation) pentru a monitoriza acest înot istoric și pentru a înainta documentația necesară ratificării acestuia.
Din echipa sportivului nostru vor face parte fiica sa Flavia Iancu (în calitate de ofițer de presă), Andrei Dumitru (responsabil de siguranță și prim ajutor), Radu Simeon Ileană (liderul echipei de suport), precum și jurnaliștii Constantin Maria și Adrian Pascu. Darorită timpului îndelungat de așteptare a deciziei de admitere la startul înotului, doi dintre componenți echipei de suport – Sorin Trofin și Adrian Popescu au trebuit să se întoarcă în țară.
Suporterii sportivului nostru, dar și toți cei care doresc să urmăreasă în timp real acest înot special, îl vor putea urmări pe Avram Iancu în tentativa sa de a face dubla traversare înot a Canalului Mânecii prin GPS, pe linkul pus la dispoziție gratuit de organziatori, la adresa de Internet: https://cspf.co.uk/tracking/235019388. Se accesează link-ul, apare harta Canalului Mânecii, în care apare o fereastră cu fotografia bărcii care indică poziția sportivului în timp real. În fereastra bărcii, în partea din stânga, jos, apare Latest Track. Apăsând pe Latest Track, vă va apărea ruta traseului parcurs deja.
„Simțind că inimile voastre vor bate alături de inima mea, ce va fi mult încercată în cele 36 de ore de înot, voi căpăta putere”, a mai transmis Avram Iancu suporterilor săi din România și din întreaga lume.
Succes, Avram Iancu!