Într-o comunitate mică, dar unită, așa cum este comunitatea locală a Uricaniului, fiecare moment din viața urbei este trăit la intensitate maximă. Atunci când este însă vorba despre momentul care marchează debutul unui nou an școlar, emoțiie se dublează.
Îmbrăcați în haine de sărbătoare, cu ghiozdanul în spate și buchete de flori în mâini. Așa au început noul an școlar câteva sute de copii din orașul Uricani. Pentru a marca acest eveniment, la unitățile de învățământ preșcolar, gimnazial și liceal de pe raza orașului Uricani au fost organizate festivități publice la care reprezentanți ai profesorilor, reprezentanți ai clerului dar și reprezentanți ai administrației locale le-au vorbit copiilor și părinților despre tot ceea ce presupune actul educațional în această localitate.
Pentru a participa la deschiderea anului școlar, așa cum a procedat în toți anii de când este primar al localității, Dănuț Buhăescu a îmbrăcat și eșarfa oficială de primar. Așa cum ne-a mărturisit, a făcut acest lucru în semn de respect pentru toți cei care, de la mic la mare, activează în acest important sector al vieții sociale uricănene, pe care-l reprezintă Educația, dar și pentru a sublinia faptul că sistemul de învățământ din orașul Uricani se bucură de toată atenția Primăriei și Consiliului local.
Cu aceste sentimente au întâmpinat astăzi, și la Uricani, elevii Școlii gimnaziale nr. 2 și ai Liceului Teoretic ”Retezat”, dar și copii de la grădinițele din localitate, întâlnirea cu noul an școlar. O întâlnire de la care nu au lipsit profesorii lor dragi, părinții și bunicii, dar și reprezentanții autorităților publice locale. De altfel, primarul Dănuț Buhăescu a fost cel care a dat startul noului an școlar la fiecare dintre unitățile de învățământ din orașul Uricani, inclusiv la micuța școală gimnazială de la Câmpu lui Neag.
”După o vacanţă lungă şi frumoasă a început un nou an şcolar plin de emoţii, aşteptări şi speranţe. Vă urăm tuturor, dragi copii, un an școlar frumos, cu rezultate cat mai bune, de care să ne bucurăm cu toții, atât cadre didactice, cât si părinți. Tuturor elevilor le doresc, în noul an, mult succes, sănătate și spor la învățătură. Așa să ne ajute Dumnezeu !”, a spus Dan Buhăescu, primarul orașului Uricani.
Acesta a dat asigurări că noul an de învățământ a debutat la Uricani fără probleme și că autoritățile publice locale vor face în așa fel încât activitatea și grădinițe, școli și liceu să se desfășoare în cele mai bune condiții.
Primarul Dănuț Buhăescu a mai precizat că rămâne un susținător al sectorului educațional din orașul Uricani, pe care-l consideră unul dintre elementele definitorii din viața acestei comunități locale. ”Atunci când vine vorba despre școală, despre copii și despre educația acestora, nu facem economie și nu facem rabat de la calitate. Așa cum am spus întotdeauna, avem datoria de a face tot ceea ce depinde de noi ca să le asigurăm copiilor noștri cele mai bune condiții pentru educație, iar profesorilor cele mai bune condiții pentru a-i îndruma pe copii în actul de educație. La Uricani, am acționat cu responsabilitate în această direcție și nu întâmplător chiar și în prezent, cele mai semnificative investiții publice cu fonduri europene din orașul Uricani au ca destinație școlile și liceul din orașul nostru”, spune Dănuț Buhăescu, primarul orașului Uricani.
Noul an școlar este privit cu optimism și de către conducerea sectorului educațional din orașul Uricani. Directorul Liceului Tehnologic ”Retezat” din orașul Uricani, prof. Mihaela Tetileanu și-a exprimat încrederea că buna colaborare dintre școală și administrația locală, dintre școală și părinți, vor constitui tot atâtea argumente pozitive pentru elevi și profesori în succesului unui nou an școlar. ”În această frumoasa zi de toamnă, în care anul școlar a început, ne punem din nou speranțele în buna colaborare care există între partenerii educaționali și totodată în dorința de a performa pe care am observat-o atât în rândul cadrelor profesorale, în rândul elevilor dar și în sânul comunității locale în sens general. Pas cu pas ne îndreptăm către momentul în care vom deveni o școală de elită, o unitate școlară etalon a Văii Jiului și a județului Hunedoara, o școală modernă în care se predă un învățământ de calitate, cu elevi civilizați și bine instruiți care ne vor face mândri prin rezultatele lor școlare și modul lor de comportament. Specializările din oferta noastră educațională sunt adaptate frumoasei zone în care trăim, gastronomia și industria ospitalității, prelucrarea lemnului, sunt potrivite pentru cei care studiază și aleg să rămână pe mai departe aici, în orașul în care s-au născut și au crescut, în această zonă cu peisaje pitorești, cu istoriile sale, cu oamenii cuminți și înțelepți ai locului. Vom face acest demers al nostru realizabil, ne vom implica cu toții și vom doborî toate piedicile care se vor ivi în calea noastră la fel ca și miticul Hercule din opera lui Seneca, spre a ajunge la țelul ce ni l-am propus. „Ad aspera per astra” !!! Succes tuturor în acest demers! Bun venit celor noi!”, a spus, în discursul său, prof. Mihaela Tetileaanu directorul Liceului Tehnologic Retezat.