Dialog literar al preoților Constantin Necula – Francisc Doboș la Salonul Hunedorean al Cărții de la Deva

Dialog literar al preoților Constantin Necula – Francisc Doboș la Salonul Hunedorean al Cărții de la Deva

O întâlnire cu două personalități ale lumii ecleziastice din România: părintele Constantin Necula și preotul romano-catolic Francisc Doboș. Aceasta este propunerea pe care o lansează Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean și în parteneriat cu Editura Agnos din Sibiu, în seria lansărilor de carte programate să se desfășoare la ediția din acest an a Salonului Hunedorean al Cărții de la Deva.

În ziua de 16 octombrie 2024, ora 18:00, în incinta Deva Mall, etajul trei, Salle d’Or, cei doi duhovnici se vor afla în mijlocul publicului hunedorean, prilej cu care vor fi lansate două cărți: „În vremea aceea”, autor părintele Constantin Necula, apărută la Editura Agnos din Sibiu, și cartea semnată în comun de cei doi, intitulată „Împăcarea cu tine însuți”, apărută la Editura Bookzone în anul 2022.

Ioan Sebastian Bara, managerul Bibliotecii județene din Deva arată că Părintele Constantin Necula nu este la prima întâlnire cu hunedorenii, încă la Salonul Hunedorean al Cărții din anul 2006 fiind prezent cu o interesantă conferință despre biblioteci și rolul formator al acestora, iar de atunci, prezența sa în mijlocul oamenilor din Hunedoara a fost constantă și mult așteptată.

Evenimentul consemnează însă prezența la Deva, în premieră la un astfel de eveniment, a părintelui Francisc Doboș. Poate mai puțin cunoscut publicului nostru, părintele Francisc Doboș, paroh al Parohiei Romano-Catolice „Preasfânta Inimă a lui Isus” (Sacre Coeur) din București, absolvent al Institutului Teologic din Iași și al Universității Pontificale Urbaniana Santa Croce din Roma, este responsabil al Oficiului de Evanghelizare și Promovare Umană și Responsabil al Oficiului pentru Grupurile Lingvistice.

Cartea intitulată „Împăcarea cu tine însuți”, pe care o semnează cei doi duhovnici, cuprinde o suită de conversații consemnate de Alexandru Panait, structurată pe capitole a căror tematică o dezvoltă fiecare autor: „Împăcarea cu trecutul”, „Regăsirea de sine”, „Iubirea și ura”, „Bogăția spirituală versus bogăția materială”, „Iertarea”, „Despre dependențe”, „Depresia și anxietatea”, „De la trecut la viitor” și „Gânduri de final”. Atrage atenția și impresionează copia unei scrisori olografe a părintelui Francisc Doboș introdusă între filele cărții, din conținutul căreia aflăm rațiunea pentru care a fost scrisă această carte: „Doi preoți de confesiuni diferite vrem să dăm mărturie că suntem mai degrabă frați decât concurenți. Dorim să fie un îndemn pentru fiecare creștin, ortodox, romano-catolic, greco-catolic, evanghelic, de a depăși ostilitățile trecutului și, fără a ne dilua identitățile confesionale, să fim împreună căutători de Cristos, de împăcare și de Înviere”.

Mesajul ecumenic este mai mult decât limpede, iar concluzia nu poate fi decât aceea că unul este Dumnezeu.

În ce privește cartea părintelui Constantin Necula, „În vremea aceea”, asemenea celorlalte cărți scrise cu har și profundă credință, volumul constituie un îndemn pornit din suflet pentru păstrarea speranței, pentru încredere în lucrarea lui Dumnezeu, pentru permanenta împărtășire cu înțelepciunea Sfintei Scripturi. Trăim vremuri în care slovele sfinte și credința trebuie să ne fie călăuze.

Întâlnirea cu cei doi duhovnici de confesiuni diferite, dar cu credință în același Dumnezeu și în Fiul Lui, reprezintă o dovadă grăitoare a faptului că dialogul interconfesional este necesar și el poate fi înfăptuit dacă are la bază încredere, generozitate și, nu în ultimul rând, curaj.