Absolut admirabilă ideea administrației publice locale de la Petroșani, de a aduce în atenția opiniei publice, în seria manifestărilor dedicate aniversării celor 100 de ani de la definirea localității ca oraș, a unor personalități publice locale al căror palmares dar și activitate curentă reconfirmă statutul lor de cetățeni de onoare ai municipiului Petroșani.
O astfel de întâlnire, sub semnul performanței, în cultură și sport, dar mai ales al prestigiului și onoarei, a fost și cea derulată miercuri, 2 octombrie 2024, la Sala de marmură a Primăriei municipiului Petroșani, avându-i ca protagoniști pe scriitorul Valeriu Butulescu și sportivul Avram Iancu.
Sigur că o întâlnire sub semnul culturii, dublată de una sub semnul performanței este întotdeauna un prilej de bucurie. Iar acest fapt s-a demonstrat și în cadrul elegantului dialog purtat de cei doi remarcabili cetățeni de onoare ai municipiului Petroșani, de numele cărora se leagă unele dintre cele mai importante performanțe românești în cultură și sport.
Cu toate că cele două personalități par, la prima vedere, total divergente din punct de vedere al activităților și pasiunilor pe care le derulează și în care excelează fiecare în parte, cei prezenți la întâlnirea cu Valeriu Butulescu și Avram Iancu au avut surpriza să descopere că, în realitate, între cele două personalități ale României care trăiesc la Petroșani, există foarte multe similitudini. Ca moderator al acestui eveniment (bucurie pentru care le mulțumesc încă o dată celor doi valoroși protagoniști) i-am provocat să ne vorbească nu doar despre propriile lor succese, ci să ne descrie fiecare percepția proprie asupra celuilalt. Așa am avut ocazia să descoperim similitudini în atitudini și acțiuni ale celor doi valoroși locuitori ai Petroșaniului și ai Văii Jiului.
Am aflat, spre exemplu, că fiecare a fost, la un moment dat, inspirat de succesul care definește personalitatea celuilalt. Scriitorul Valeriu Butulescu ne-a dezvăluit, spre exemplu, că „admirând curajul, ambiția și îndârjirea cu care Avram Iancu a crezut în succesul fiecăruia din proiectele sale – traversarea înot a Canalului Mânecii, traversarea înot a întregului curs al Dunării, traversarea înot a cursului Rinului, traversarea înot a Mării Galileii ș.a.m.d. – am reînceput și eu să înot la vârsta de 70 de ani, în bazin, unde parcurg zilnic circa un kilometru, astfel încât cred că, făcând o simplă adunare, pot să mă laud și eu că am parcurs cei peste 36 de km câți are Canalul Mânecii, este adevărat într-un timp ce nu poate concura cu cel al reușitei lui Avram Iancu.”
La rândul său, sportivul Avram Iancu a dezvăluit că „după ce am primit, în 2003 celebra carte de aforisme „Oaze de nisip” a lui Valeriu Butulescu, cu autograful acestuia, carte pe care am citit-o și recitit-o cu creionul în mână, încercuind și subliniind aproape fiecare aforism, am prins pasiune față de acest gen literar și m-am apucat să scriu și eu aforisme. Le-am adunat într-un volum pe care am vrut să-l public în anul 2010 dar am avut o ezitare în a-i solicita atunci maestrului Butulescu să-mi prefațeze această carte, care nu a mai văzut lumina tiparului. Am regăsit manuscrisul în biblioteca de acasă și am îndrăznit să-l aduc astăzi, aici, pentru a-l înmâna maestrului Valeriu Butulescu, în speranța că-l va citi și va prefața volumul meu de aforisme pe care vreau să-l public la începutul anului viitor.”
Tot în cadrul acestui eveniment, despre personalitatea celor doi valoroși cetățeni de onoare ai Petroșaniului au mai vorbit: Ionel Botoroagă – fost subprefect al județului Hunedoara, Francisc Gerschner – consilier local municipal la Petroșani, Viorel Pascu – consilier personal al primarului municipiului Petroșani, Simina Pascal – bibliotecar la Biblioteca Municipală „Valeriu Butulescu” din Petroșani, scriitorii Mirela Cocheci și Dorel Neamțu, Lucjan Butulescu (fiul scriitorului) și Andrada Iancu (fiica sportivului).
Dialogul sub semnul culturii între Valeriu Butulescu și Avram Iancu a luat și forma unei duble lansări de carte, scriitorul Valeriu Butulescu prezentând, cu acest prilej, noul său volum de ”Proză fantastică. Amintiri din dimineața vieții” (Ed. Creator, Brașov 2023) precum și alte 5 cărți din prolifica sa creație literară, iar Avram Iancu a vorbit despre cele două cărți ale sale care-i descriu o parte din cele mai valoroase succese pe care le-a întregistrat în plan sportiv: „Schimbarea ești tu!” și „Provocarea Rinului” (Casa de editură Exclusiv, 2023).
Mai mult, evenimentul a avut parte și de o inedită expoziție de afișe de teatru, cuprinzând mai bine de 50 de afișe originale ale unor spectacole de teatru derulate pe scenele de teatru din România dar și din Grecia, China, Bulgaria, Polonia, Ungaria ș.a., după piesele dramaturgului Valeriu Butulescu. Unul dintre cele mai noi spectacole de acest fel, „Bolyai”, montat de Teatrul Dramatic ”I.D. Sîrbu” după piesa cu același nume a lui Valeriu Butulescu va fi prezentat sâmbătă, 19 octombrie 2024, de la ora 18,00 pe scena teatrului din Petroșani, de data aceasta cu autorul în sală.