Cu 44 de ani în urmă, liniștea unei unei seri de toamnă târzie (29 noiembrie 1980) avea să fie tulburată de vestea că la Mina Livezeni din municipiul Petroșani s-a produs o explozie în subteran. Zeci de mineri au fost prinși de această nenorocire în abataj. Mulți au murit pe loc, alții au rămas blocați în surparea care a urmat exploziei. Staff-ul Combinatului Minier Valea Jiului, comandanți militari și șefi ai organelor de partid și de securitate au venit imediat la mină și, aflând de amploarea dezastrului, au luat decizia de a-l trece sub tăcere, mai ales că, între cei aflați în mină se numărau și mulți militari în termen. Nici o informație privind teribilul accident nu a fost comunicată public, iar singurele informații privind nenorocirea de la mină, s-au transmis doar din om în om.
Zeci de soții, copii și alte rude ale minerilor aflați în șut în seara de 29 noiembrie 1980 s-au adunat la gura minei. Țipetele de durere acopereau sirenele salvărilor iar undeva, acolo, în mintea multora dintre noi, cei care am trăit acele timpuri, ele se mai aud și acum.
Ca și cum nu ar fi fost îndeajuns toate acestea, oficialii au dispus intervenția imediată a echipelor de salvatori, trimiși în subteran pentru recuperarea celor prinși în această deflagrație, decizia ignorând semnalele potrivit cărora pericolul din subteran nu trecuse și salvatorii fiind obligați, în ciuda acestor avertismente, să intre în mină. Decizia s-a dovedit fatală, salvatorii devenind, la rândul lor, victimele unei a doua explozii în subteran.
Bilanțul acestui eveniment, considerat drept cel mai cumplit accident produs în minele de cărbune din țara noastră în ultima jumătate de secol, a fost unul fără închipuire: 53 de morți, din care 38 din rândul minerilor și salvatorilor și 15 din rândul militarilor în termen și alți 77 de grav răniți.
Autoritățile comuniste au vrut să ascundă amploarea tragediei de la mina din Petroșani. În presă a fost publicat doar un ferpar, în care numărul de victime era prezentat ca fiind de numai 49 pentru că – potrivit legislației din acea vreme – moartea a peste 50 de oameni ar fi impus declararea doliului național. Regimul comunist nu-și dorea însă asumarea unei astfel de situații. Ar fi vrut ca evenimentul să treacă cât mai puțin observat, iar amintirea lui să se șteargă cât mai repede din memoria colectivă.
Nu au reușit însă acest lucru, nici atunci și nici acum, după 44 de ani, împreună cu ortacii de la Mina Livezeni, am rememorat cu aceeași durere sfâșietoare această tragedie care a umplut Valea Jiului de durere. În fața monumentului ridicat în curtea Minei Livezeni în amintirea ortacilor care au pierit în explozia din 29 noiembrie 1980, s-au adunat mineri de ieri și de azi, urmași ai celor decedați, membri ai familiilor acestora, dar și oficialități locale și județene, pentru a depune o coroană de flori și pentru a se ruga împreună cu preoții Marius Isai și Andrei Dimitriu pentru sufletele celor ridicați la ceruri și pentru veșnica pomenire a acestora.
Directorul EM Livezeni, Adrian Preda, liderii sindicali Alin Sîn, Sorin Vătășelu, Valter Oliver Buruiană, secretarul de stat Casian Nițulescu (de la Ministerul Energiei), Cristian Roșu, Adrian Drăghina, Octavian Gheorghiu, Alin Udvar (din conducerea CEVJ), Cristian David Bădău, Adrian Mărtinaș, Dacian Floarea, Ilie Romoșan, Damian Slăvei, directori ai subunităților CEVJ, Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani, George Artur Găman, directorul general al INCD-INSEMEX, Sorin Mihai Radu, rectorul Universității din Petroșani, Constantin Căprița, președintele Ligii Pensionarilor Mineri, lideri politici precum Petru Călin Marian (PNL) sau Csaba Kutasi (UDMR), dar și șefi de sectoare, salvatori și mineri de la EM Livezeni au fost prezenți la această emoționantă ceremonie, omagiind jertfa eroilor mineri prin depunerea de coroane de flori la monumentul ridicat în cureta minei în amintirea acestora, demonstrând astfel că drama colectivă din 29 noiembrie 1980 nu poate fi ștearsă din memoria comunității hunedorene.
Numele eroilor mineri căzuți la 29 noiembrie 1980 pe „Altarul cărbunelui” în Mina Livezeni este înscris la loc de cinste în cartea de aur a Văii Jiului și a mineritului Văii Jiului:
- ABRUDEAN IOAN – 21 de ani, militar;
- ANDRONACHE NELU – 21 de ani, militar;
- BANĂ ȘTEFAN – 29 de ani, lăcătuș;
- BALINT CAROL – 29 de ani, miner;
- BELU TOMA – 23 de ani, militar;
- BOSOI GHEORGHE – 43 de ani, miner;
- BÎRLEA IOSIF – 46 de ani, maistru miner;
- CIUBOTARU PAVEL – 36 de ani, lăcătuș;
- CARP CONSTANTIN – 22 de ani, militar;
- CIRITEL IOAN – 31 de ani, miner;
- DARIE ȘTEFAN – 21 de ani, militar;
- DĂSCĂLESCU GEORGEL – 42 de ani, miner;
- DRĂGAN MIHALACHE – 40 de ani, miner;
- DONATH GAVRIL – 43 de ani, miner;
- DIACONU TITU – 44 de ani, miner;
- DASCĂLU CONSTANTIN – 36 de anim, electrician;
- DONOSE VALENTIN – 23 de ani, lăcătuș;
- ERLY IOSIF – 21 de ani, militar;
- FARCAȘ ANDREI – 48 de ani, miner;
- FLOREA NICOLAE – 21 de ani, militar;
- GHERGHELUCA ADRIAN – 21 de ani, militar;
- GHIOCEL MARIAN – 21 de ani, militar;
- GLIGA DUMITRU – 43 de ani, maistru miner;
- GRIGORIU PETRU – 27 de ani, miner;
- IONESCU VIRGIL – 36 de ani, inginer miner;
- IOVIȚOIU DUMITRU – 40 de ani, vagonetar;
- JIANU DUMITRU – 21 de ani, militar;
- KURILA IOAN – 21 de ani, militar;
- KOVACS ADALBERT – 35 de ani, miner;
- LĂPĂDAT TEODOR – 39 de ani, miner;
- MAFTEI DUMITRU – 45 de ani, miner;
- MARIȚĂ GRIGORE – 21 de ani, militar;
- OPREA DUMITRU – 46 de ani, miner;
- POPA MARIN – 40 de ani, miner;
- POPESCU ION – 41 de ani, măsurător de gaze;
- PUCA MARIN – 21 de ani, militar;
- RACZ ALEXANDRU – 30 de ani, vagonetar;
- ROMANESCU PAUL – 40 de ani, inginer miner;
- ROȘCA MARIN – 29 de ani, lăcătuș;
- RUSU NECULAI – 43 de ani, miner;
- SECRIERU ȘTEFAN – 39 de ani, miner;
- SIBIȘAN IOAN – 29 de ani, electrician;
- ȘOMODI NICOLAE – 32 de ani, miner;
- STANCU MARCEL – 21 de ani, militar;
- TĂTĂRĂȘAN SPIRIDON – 31 de ani, miner;
- TARIGRAFIE NICU – 21 de ani, militar;
- TOMESC IOAN – 34 de ani, miner;
- TRIFAN ROMIȚU – 29 de ani, miner;
- TĂGĂERU MIHAI – 43 de ani, măsurător de gaze;
- VARGA GHEORGHE – 39 de ani, miner;
- VINĂ ALEXANDRU – 31 de ni, miner;
- VORONEANU DUMITRU – 34 de ani, miner.
Ne plecăm cu pioșenie în fața jertfei lor și încă ne rugăm ca bunul Dumnezeu să-i odihnească în pace!
Fotografii de: Ionel Anastasescu