Fostul lider al minerilor din Valea Jiului, Ion Aurel Titel a trecut în eternitate

Fostul lider al minerilor din Valea Jiului, Ion Aurel Titel a trecut în eternitate

Dumnezeu îi cheamă alături, la praznicul Nașterii Domnului, doar pe cei cu adevărat vrednici.

De aceea, trista veste a trecerii în eternitate a celui care a fost nu doar un om de mare calitate, ci și unul dintre cei mai respectați și apreciați lideri ai minerilor din Valea Jiului, ION AUREL TITEL, e însoțită de nădejdea că Dumnezeu l-a chemat spre veșnică Lumină și îl așează, de pe acum, la dreapta Sa, așa cum Nelu Titel s-a străduit o viață întreagă să fie călăuză și Lumină pentru toți ai lui, dar și pentru ortacii care l-au așezat în frunte, ca pe un bun și drept păstor.

O viață întreagă, Titel a căutat să fie vrednic părinte al numeroasei sale familii cu care l-a binecuvântat Dumnezeu, dar în același timp s-a străduit să se ridice mereu la așteptările ortacilor săi de la mina Lupeni, care i-au încredințat misiunea de a le fi, mai bine de două decenii, lider de sindicat, dar și să răspundă încrederii ortacilor din toată Valea Jiului, care l-au desemnat lider, ca președinte executiv și, mai apoi, președinte al Ligii Sindicatelor Miniere Valea Jiului, în vremuri deosebit de grele și tulburi pentru mineritul din Valea Jiului. A căutat mereu să se ridice la înălțimea acestor înalte funcții, păstrându-și modestia și demnitatea de miner și fairplay-ul de sportiv.

Chiar și după pensionare, a continuat să fie o voce a pensionarilor mineri din Valea Jiului, ca membru în Biroul de conducere al Asociației Liga Pensionarilor Mineri „Valea Jiului”, unde a deținut și calitatea de purtător de cuvânt. Cu câteva zile înainte de a cădea la pat, a redactat și a transmis noilor aleși în Parlament și în Guvern o scrisoare deschisă prin care atrăgea atenția că statul român are obligația de a-și respecta promisiunile făcute minerilor de ieri și de astăzi, prin repararea nedreptății făcute prin noua Lege a Pensiilor și prin identificarea de soluții care să garanteze echitate socială și speranță pentru viitor în comunitățile din Valea Jiului.

Flacăra vieții pământene a celui care a fost ION AUREL TITEL s-a stins în ziua de Crăciun, dar Lumina chipului său blând și căldura inimii sale iubitoare rămân aprinse întru veșnicie în gândul și în sufletul nostru și al tuturor celor care l-au cunoscut.

Ion Aurel Titel va fi condus pe ultimul drum vineri, 27 decembrie 2024, ora 12,00 de la Capela din Iscroni (Aninoasa) – cartierul Bujorului.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Condoleanțe și mângâiere sufletească întregii familii!