Dincolo de durerea pricinuită de pierderea celor dragi, organizarea unor servicii funerare care să consemneze, cu decența, respectul și eleganța cuvenite momentul despărțirii, constituie o provocare pentru orice om, pentru orice familie, pentru orice comunitate.
Pentru oricine a trecut deja printr-o astfel de nedorită experiență, e de la sine înțeles cât de importantă este colaborarea cu o firmă de pompe funebre. Deseori, atunci când ne uităm la filmele occidentale, ne dorim ca serviciile funerare la care viața ne obligă, la un anumit moment dat, să fim părtași, să fie la fel de decente și elegante cum le vedem în țările civilizate ale lumii.
Exact o astfel de imagine asupra a ceea ce trebuie și mai ales cum trebuie să fie serviciile funerare, a stat la baza înființării CTC Funerare, o companie înființată în orașul Petrila, care a devenit însă reper de calitate, decență și compasiune în toată Valea Jiului și în județul Hunedoara, compania fiind acum activă în cinci localități din acest județ.
CTC Funerare face parte din consorțiul de firme CTC și este o afacere de familie, fondată de frații Beniamin, Ciprian și Cosmin Coțan, copiii respectatei familii Corneliu și Tabita Coțan din orașul Petrila. De altfel, însăși numele afacerilor înființate de frații Coțan vine de la numele părinților acestora, ca un semn de firesc respect pentru educația și sprijinul de care au avut parte de la aceștia.
Cosmin Coțan, administratorul CTC Funerare spune că ideea înființării aceste afaceri a venit după o vizită întâmplătoare la bunica unui prieten din Germania. Aceasta administra acolo o firmă de servicii funerare de care se ocupa singură, iar frații Coțan au descoperit în doamna Vera un exemplu extraordinar și au înțeles cât de necesare și esențiale sunt serviciile de calitate oferite cu compasiune în cel mai greu moment din viața oamenilor. Pornind de la acest model, frații Coțan au decis să dezvolte o afacere cu servicii funerare în Valea Jiului. Au început la Petrila, unde au amenajat un magazin de pompe funebre și o capelă, apoi și-au deschis un magazin și la Petroșani, oferind servicii funerare la Capela „Bobârcă”, iar în prezent alte trei magazine de pompe funebre ale CTC Funerare sunt deschise la Hațeg, Pui și Baru.
Între timp, CTC Funerare și-a diversificat serviciile funerare, la tot ceea ce presupune un astfel de eveniment:
- transport funerar intern – cu mașini funerare moderne;
- aranjamente florale – aranjamente florale, coroane sau jerbe, toate acesta putând fi realizate dintr-o varietate largă de flori, mărimea și modelul fiind lăsat la alegerea clientului;
- manipularea sicriului – în situația în care, familia îndurerată dorește o echipă specializată pentru manipularea sicriului, firma pune la dispoziție o astfel de echipă care poate asigura serviciul de urcare/coborâre a sicriului pe traseul stabilit, indiferent de locul de preluare al decedatului;
- închiriere catafalc – la capelă, la domiciliu și chiar în biserică, sicriul cu trupul neînsuflețit trebuie să fie așezat pe un suport. Catafalcul este un postament înalt ce are suport de lumânări la cap și la picioare, iar CTC Funerare pune la dispoziție două modele de catafalcuri.
- achiziționarea sicriului – Există posibilitatea de a alege sicriul dorit din modelele disponibile și de a închiria suportul (catafalcul) pe care acesta trebuie așezat;
- întocmirea actelor pentru obținerea ajutorului de deces – Costurile de înmormântare sunt acoperite de stat, iar CTC Funerare asigură consultanță și sprijin în pregătirea documentelor necesare în acest scop;
- pregătirea decedatului – se oferă toate serviciile pentru pregătirea corpului neînsuflețit pentru înmormântare, cu atenție, cu decență și respect, folosind tehnici de îmbălsămare și cosmetică funerară.
De curând, CTC Funerare a extins gama serviciilor inclusiv pentru persoanele decedate în afara țării, care trebuie repatriate. „Preluăm toată responsabilitatea privind sarcina aducerii acasă a persoanei decedate. Completăm toate actele necesare repatrierii și asigurăm transportul acesteia până la locul specificat de solicitant. Astfel, întocmim documentația necesară repatrierii, asigurăm transportul de oriunde din Europa, asigurăm transportul din România spre țările din Europa, asigurăm sicriul în care va fi transportată persoana decedată, efectuăm transportul la locația aleasă de client în cel mai scurt timp posibil și oferim posibilitatea ca întregul proces de repatriere să poată fi monitorizat live de solicitant”, spune Cosmin Coțan.
De asemenea, în categoria de servicii noi asumate de CTC Funerare, a fost inclus și serviciul de catering specializat pentru pomeni și parastase, asigurând preparate tradiționale pregătite cu respect față de obiceiurile și tradițiile românești. Printr-o organizare atentă și un meniu diversificat, compania vine în sprijinul familiilor care doresc să ofere o masă de pomenire bine pregătită și echilibrată, fără a-și face griji pentru logistica evenimentului.
Astfel, există două variante de livrare, respectiv:
- Meniu livrat în caserole (pachete individuale) – o opțiune practică și eficientă pentru distribuirea meselor către participanți;
- Servire la locație – preparatele sunt livrate și aranjate direct la sala pusă la dispoziție de client (ex: cămin cultural, sală de evenimente, cort, etc.), asigurând o organizare facilă;
Pentru pomeni și parastase este oferit un meniu dedicat, cu ciorbe (ciorbe tradiționale: de perișoare, de pui rădăuțeană, de văcuță, țărănească de porc, de burtă etc.) sau ciorbe de post (de zarzavat, de fasole etc.), cu feluri principale, disponibile atât în variante de dulce, cât și de post, pentru a acoperi toate preferințele, respectiv: meniu de dulce (cu șnițel de pui/porc, pulpe și cotlete de porc la tavă, piept de pui cu cașcaval și roșie la cuptor, sarmale cu varză sau cu mămăligă și ardei, chiftele de porc cu sos de roșii) sau meniu de post (cu sarmale de post, șnițele de soia, chiftele de ciuperci, iahnie de fasole, fasole frecată, salată de cartofi cu ceapă roșie, măsline și brânză tofu) și garnituri (piure de cartofi, cartofi țărănești, cartofi natur, pilaf de orez cu legume).
Pe lângă preparatele culinare, CTC Funerare oferă și elementele esențiale pentru pomenire, respectiv: colaci și chifle în mai multe variante de gramaj, lumânări și candele pentru momentele de reculegere, băuturi (apă și suc), deserturi diverse.
Seria serviciilor oferite de CTC Funerare este completată cu realizarea de monumente și construcții funerare, iar în situațiile în care este aleasă ca soluție funerară incinerarea, CTC Funerare pune la dispoziția celor care aleg această variantă de despărțire de cei dragi, servicii complete de incinerare, gestionând întregul proces cu discreție, profesionalism și respect, asigurând toate formalitățile necesare pentru ca familia să fie degrevată de aspectele legate de această procedură.
Sigur că nimeni nu-și dorește să aibă parte de acest tip de servicii, însă viața ne pune inevitabil în situația de a nu putea ocoli astfel de momente. De aceea, pentru astfel de momente delicate, triste, dureroase, e esențial să știm că există profesioniști care ne pot ajuta să trecem mai ușor peste aspectele pe care se implică serviciile funerare. Astfel de profesioniști găsiți cu certitudine, non-stop la dispoziție, la CTC Funerare:
Telefon: +40 729 334 233, e-mail: contact@ctc-funerare.ro, web: www.ctc-funerare.ro