Doamne şi Stăpânul vieţii mele…duhul trândăviei,…nu mi-l da mie.

„Doamne şi Stăpânul vieţii mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire şi al grăirii în deşert nu mi-l da mie. Iar duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei, dăruieşte-l mie, robului Tău. Aşa, Doamne, Împărate, dăruieşte-mi ca să-mi văd greşalele mele şi să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin”.
(Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul sau „Rugăciunea Postului Mare”)

Această minunată rugăciune recapitulează într-un mod unic toate elementele pozitive şi negative ale pocăinţei şi este o verificare a ostenelilor noastre personale de-a lungul Postului Mare.

Iată pentru început câteva cuvinte despre „duhul trândăviei”:

Este cauza tuturor păcatelor, pentru că otrăveşte energia duhovnicească de la însuşi izvorul său. Trândăvia înseamnă uitarea de Dumnezeu, care aduce cu sine neputinţa de a ne uimi, de a ne minuna sau pur şi simplu de a vedea minunile lui Dumnezeu.

Sfântul Ioan Gură de Aur spune despre trândăvie astfel:

„Leneşul se scoală din pat după ce soarele a năpădit de mult în piaţă, când cei mulţi s-au şi săturat de muncă. După ce se scoală, se întinde, întocmai ca porcul pus la îngrăşat! Şi-a risipit în somnoreală cea mai frumoasă parte a zilei, stând întins multă vreme în pat. Apoi se găteşte şi pe urmă iese la iveală. Veritabilă privelişte a neruşinării! Ajunge undeva, se aşează, spune şi face asemenea lucruri, încât mai bine ar fi fost pentru el să fi dormit mai departe decât să se fi sculat. Aude o veste neliniştitoare, n-are tăria nici cât a unui copilaş; iar la o veste bună, nu-i nici un copilaş care să se bucure mai tare ca el. Tot ceea ce-i rău se prinde de el. Şi-i gata la mânie, la invidie, la gelozie, la toate viciile… Zi de zi, boala i se înrăutăţeşte. Cade într-o apatie; nu-i decât cenuşă şi pulbere. …Trândăvia strică toate, înşişi mădularele trupului nostru. Dacă ochiul nu-şi împlineşte treaba – sau gura, sau stomacul sau oricare altă parte a trupului nostru, o boală grea ne paşte. Dar mai mult decât pentru toate, acestea se adeveresc pentru suflet.”

Oliver Clément spune astfel: „Această trândăvie, această anesteziere a întregii fiinţe, pecetluire a zonei profunde a inimii… duce la descurajare, la ceea ce asceţii numesc acedie – silă de viaţă, deznădejde.”

Să ne rugăm, aşadar, să ne izbăvească Dumnezeu de acest duh care secătuieşte sufletul şi să ne dăruiască râvnă pentru cele duhovniceşti, spre slava Sa şi spre mântuirea noastră.