Doamne şi Stăpânul vieţii mele, duhul…iubirii de stăpânire…nu mi-l da mie.
„Doamne şi Stăpânul vieţii mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire şi al grăirii în deşert nu mi-l da mie. Iar duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei, dăruieşte-l mie, robului Tău. Aşa, Doamne, Împărate, dăruieşte-mi ca să-mi văd greşalele mele şi să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin”.
(Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul sau „Rugăciunea Postului Mare”)
Iubirea de stăpânire ne scoate din smerenie și ne împinge spre dorința de a domina asupra celor din jur. Acesta este un duh periculos care, odată ce ne stăpânește, face ca relațiile noastre cu ceilalți să devină manipulative și egoiste. Dacă sunt stăpânit de iubirea de stăpânire, firea mea devine egocentrică, iar ceilalți nu vor mai fi pentru mine frați, surori, prieteni, colegi, ci simple instrumente pentru satisfacerea dorințelor mele.
Această degenerare a relației umane este în esență o rupere a legăturii de iubire autentică și devine o încercare de a subordona voințele celor din jur, pentru a-mi împlini propriul orgoliu. Este un duh care răstoarnă ordinea divină, pentru că Dumnezeu nu ne cheamă să fim stăpâni, ci slujitori. Așa cum ne învață Hristos: „Cel ce va vrea să fie întâiul să fie vouă slugă” (Matei 20, 27). Aceste cuvinte sunt un antidot pentru ispita iubirii de stăpânire, pentru că ele ne amintesc că adevărata măreție vine din smerenie, din dorința de a sluji cu dragoste și devotament, nu din dorința de a controla.
Iubirea de stăpânire este periculoasă și înșelătoare, pentru că ea te face să te simți superior celorlalți, având în vedere că toată lumea este percepută ca un mijloc pentru împlinirea propriilor tale dorințe. Dar, în realitate, această atitudine duce la izolare, dispreț și conflicte, și nu aduce niciodată pace lăuntrică. Iubirea de stăpânire a căzut din cer împreună cu Lucifer, care, mândru și plin de dorința de a fi mai presus decât ceilalți, a fost alungat din fața lui Dumnezeu.
Sfântul Inochentie al Odesei ne amintește că „toată stăpânirea este de la Domnul Dumnezeu și că toate sunt trecătoare.” Aceasta înseamnă că orice putere pe care o avem este dată de Dumnezeu și trebuie să o folosim cu smerenie și responsabilitate, știind că nimic nu durează veșnic în această lume. În loc să căutăm să stăpânim pe alții, ar trebui să ne străduim să fim slujitori, imitând exemplul lui Hristos, care a venit „nu ca să fie slujit, ci ca să slujească.”
Să ne rugăm, așadar, pentru a fi eliberați de acest duh al iubirii de stăpânire, care ne duce la egoism și la separare, și să cerem de la Dumnezeu darul smereniei și al slujirii. Căci în smerenie și în slujire adevărată, vom găsi pacea sufletului și vom trăi în adevărată comuniune cu ceilalți, asemenea lui Hristos.