Doamne şi Stăpânul vieţii mele, duhul…dragostei, dăruieşte-l mie, robului Tău.

„Doamne şi Stăpânul vieţii mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire şi al grăirii în deşert nu mi-l da mie. Iar duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei, dăruieşte-l mie, robului Tău. Aşa, Doamne, Împărate, dăruieşte-mi ca să-mi văd greşalele mele şi să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin”.

(Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul sau „Rugăciunea Postului Mare”)

Dragostea este, așa cum ne învață Sfântul Apostol Pavel, esențială pentru mântuirea noastră. Chiar dacă am avea toate lucrurile acestei lumi, dar nu am avea dragoste, toate acestea nu ne vor folosi la nimic (I Cor. 13, 1-3). Și mai mult, Sfântul Apostol Ioan ne destăinuiește că „Dumnezeu este Iubire” (I Ioan 4, 16). Aceste adevăruri ne îndeamnă să reflectăm asupra propriei noastre iubiri și să cerem de la Dumnezeu darul dragostei divine, care ne curăță și ne transformă inimile. De asemenea, să ne lăsăm încălziți de focul dragostei care arde în inima lui Hristos, dragostea care a biruit lumea!

Dragostea despre care vorbim nu este aceea pe care o găsim în romane sau filme, adesea efemeră și plină de iluzii. Nu este „dragostea” care transformă defectele în calități la începutul unei relații, dar care, în fața încercărilor, ajunge să răsfoiască doar conflictele și nemulțumirile. Așa cum ne învață Arhim. Serafim Alexiev, adevărata dragoste este o strădanie constantă de a te apropia duhovnicește de celălalt, și mai ales de Dumnezeu. În această dragoste este prezentă jertfă, dăruire, și o profundă comuniune spirituală. De fapt, adevărata dragoste este acel sentiment sublim care poate transforma viața pământească într-o Împărăție a Cerului, chiar din această lume.

Desigur, dragostea adevărată nu este întotdeauna ușor de obținut, și mulți dintre noi ajungem să ne pierdem în urma păcatelor și greșelilor care ne întunecă inima. Însă nu trebuie să deznădăjduim. Sfinții Părinți ne învață că, chiar și atunci când nu simțim iubire, trebuie să înfăptuim faptele credinței și să ne rugăm din toată inima. Astfel, Dumnezeu va „încălzi” inima noastră cu „dragostea desăvârșită”. Această dorință de a iubi este un semn că în sufletul nostru există încă sămânța dragostei, dar poate că păcatele noastre au acoperit-o temporar.

Într-o lume plină de răutate și de neînțelegere, Părintele Serafim Alexiev ne atenționează asupra piedicilor care stau în calea dragostei. Însă, chiar și atunci când simțim că nu putem iubi așa cum ne-am dori, să nu uităm că dragostea este esența lui Dumnezeu, iar Cel care este Iubire poate, prin harul Său, să ne vindece rănile și să ne umple inimile cu adevărata iubire.

Să cerem de la Dumnezeu duhul dragostei care vine din înălțimile cerești, o dragoste care să ne transforme și să ne ajute să vedem în fiecare om chipul lui Dumnezeu. Să iubim nu doar cu cuvintele, ci și cu faptele, să iubim necondiționat, pentru că în dragostea lui Hristos găsim împlinirea adevărată și mântuirea sufletelor noastre.