Doamne şi Stăpânul vieţii mele,…să nu osândesc pe fratele meu

 „Doamne şi Stăpânul vieţii mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire şi al grăirii în deşert nu mi-l da mie. Iar duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei, dăruieşte-l mie, robului Tău. Aşa, Doamne, Împărate, dăruieşte-mi ca să-mi văd greşalele mele şi să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin”.

(Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul sau „Rugăciunea Postului Mare”)

Osândirea altora este o capcană subtilă și periculoasă pentru sufletul nostru. Gândiți-vă: osândirea pune capăt vieții duhovnicești, fiind un obstacol major în drumul nostru spre Dumnezeu. Sfântul Ioan Scărarul ne învață că „cei ce zavistuiesc râd cu mulțumire de învățătura, faptele și meritele aproapelui,” iar acest comportament ascunde în sine o trufie și un egoism care ne îndepărtează de Hristos și de adevărata iubire frățească.

Cine osândește pe altul se pune în postura unui judecător, luându-și dreptul pe care numai Dumnezeu îl are.

Sfântul Ioan Scărarul descrie osândirea ca fiind o boală insidioasă: „osândirea este o boală subțire, dar o lipitoare grasă, ascunsă și tăinuită, care suge și seacă sângele iubirii… Ea este fățărnicia iubirii, pricinuitarea întinăciunii și a poverii inimii.” În loc să ne purtăm cu iubire și compasiune față de cei ce greșesc, osândirea înnăbușă orice simțire de milă și înțelegere, făcându-ne să ne considerăm superiori și astfel să ne pierdem smerenia.

Sfântul Ioan Gură de Aur adaugă o imagine puternică: „precum muștele se așează pe rănile străine, așa și cei ce osândesc apasă pe păcatele străine.” Această comparație ne arată că osândirea nu face decât să adâncească rănile altora, la fel cum muștele se adună pe rană, fără să aducă vreo vindecare.

Sfântul Serafim de Sarov ne încurajează să privim la noi înșine înainte de a judeca pe alții: „Osândește-te pe tine și vei înceta să mai osândești pe alții!” Acesta este un îndemn puternic la smerenie, la autoexaminare și la recunoașterea propriilor noastre slăbiciuni și păcate. Numai atunci când ne vom privi greșelile cu sinceritate și ne vom îndrepta cu adevărat, vom înceta să mai judecăm pe cei din jurul nostru.

Osândirea este un păcat care ne îndepărtează de Dumnezeu și de aproapele nostru, deoarece se naște dintr-o inimă trufașă, nu smerită. De fiecare dată când osândim pe altcineva, ignorăm propria noastră neputință și ne punem în locul lui Dumnezeu, făcându-ne astfel străini de iubirea adevărată și de iertare. Să ne aducem aminte că toți suntem păcătoși și toți avem nevoie de mila lui Dumnezeu. Prin urmare, să învățăm să ne smerim și să ne purificăm inimile, pentru ca iubirea și iertarea să prindă rădăcini adânci în sufletele noastre.