Dragostea nu caută la ale sale

De câte ori am spus: eu, al meu, mie, pentru mine? De câte ori aceste cuvinte nu ne-au răsunat în minte, chiar dacă nu le-am rostit cu voce tare? Câte dintre faptele noastre au fost motivate de aceste gânduri egoiste? Putem vorbi de fericire și iubire atunci când viața noastră este condusă de „eu, al meu, mie, pentru mine”?

Pentru mulți, fericirea și iubirea sunt condiționate de nevoia de siguranță și stabilitate. Aceasta este căutată adesea în lucrurile lumii, în agățarea de un mod de viață ce ne oferă o siguranță aparentă, o stabilitate fragilă. Eu, al meu, mie, pentru mine este cel care ne dictează viața, ne conduce, dar în același timp ne limitează voința de a merge mai departe, de a ajunge la adevărata siguranță și stabilitate pe care doar cunoașterea lui Dumnezeu ne-o poate oferi.

Iar dacă privim în învățătura Domnului Iisus din Predica de pe Munte, vedem că fericirea adevărată nu provine din egoism, ci din smerenie, din iubirea desăvârșită și dăruirea de sine. „Fericiți cei săraci cu duhul, că a lor este împărăția cerurilor… Fericiți cei ce plâng, căci ei vor fi mângâiați… Fericiți cei blânzi, căci ei vor moșteni pământul…” (Matei 5, 3-5). Aceste cuvinte ne arată că fericirea nu vine din acumularea de bunuri sau din satisfacerea propriilor dorințe egoiste, ci din renunțarea la sine, din iubirea și slujirea celorlalți.

Ce spune Hristos este contrariul „eu, al meu, mie, pentru mine”. Adevărata iubire nu caută la ale sale, nu se hrănește din orgoliul de a fi primul, din dorința de a acumula și de a impune controlul. Iubirea adevărată este dăruire, smerenie, slujire. Dacă rămânem în lumina acestor învățături, putem înțelege că „eu, al meu, mie, pentru mine” este lanțul ce ne ține în întunericul egoismului, în timp ce iubirea ce provine din Dumnezeu ne cheamă să ieșim în lumina adevărului, să trăim pentru ceilalți.

Teama de a renunța la „eu, al meu, mie, pentru mine” este o temere adânc înrădăcinată în inimile noastre, dar adevărata libertate vine atunci când alegem să detronăm aceste gânduri egoiste și să ne deschidem inimile pentru iubirea divină, care este dăruirea totală și necondiționată. Iar atunci, așa cum spune Domnul Iisus, „fericirea” va fi deplină, nu pentru că am obținut ce vrem pentru noi, ci pentru că am învățat să trăim în iubire, să ne dăruim unii altora, așa cum El S-a dăruit pentru noi.

Dacă nu ne ridicăm deasupra „eului” nostru, dacă nu îl detronăm din centrul vieții noastre, vom rămâne legați de lanțurile acestui egoism, care ne va împiedica să aducem rod plăcut lui Dumnezeu. „Eu, al meu, mie, pentru mine” este rodul pomului rău (cf. Matei 7, 16-20), dar iubirea adevărată, care nu caută la ale sale, este rodul pomului bun, care aduce binele și harul lui Dumnezeu în lume.

Să ieșim așadar din egoismul nostrum și să trăim nu pentru noi înșine, ci pentru ceilalți, căci „fericirea” autentică se află doar în dăruirea de sine, în iubirea care nu caută la ale sale, în iubirea care își află rădăcinile în Dumnezeu.