Lecția răbdării și a iubirii necondiționate

Astăzi, în Duminica Slăbănogului, mă găsesc în fața unei lecții importante despre răbdare, speranță și iubire. Evanghelia ne vorbește despre un om care, timp de 38 de ani, nu a reușit să ajungă în scaldătoarea vindecătoare din Vitezda. Deși alții, mai puternici decât el, reușeau să se vindece, el rămânea acolo, zi după zi, fără să își piardă speranța. Această răbdare nu a fost o capitulare, ci o formă de încredere activă, o așteptare liniștită că într-o zi va veni rândul lui. În această poveste, găsesc un exemplu de răbdare pe care îl pot aplica în viața mea de zi cu zi.

Într-o lume care pare să se miște tot mai repede, unde dorințele și așteptările sunt alimentate de grabă, răbdarea slăbănogului devine o virtute prețioasă. Nu era o răbdare pasivă, ci una activă, în care omul nu se resemna, ci credea că, într-o zi, va ajunge în fața scaldătorii. Așteptarea lui era un act de credință și nădejde. Acesta este primul lucru pe care trebuie să-l învăț: răbdarea nu înseamnă renunțare, ci încredere că Dumnezeu va aduce schimbarea atunci când va fi momentul potrivit.

Atunci când Mântuitorul îl întreabă: „Voieşti să te faci sănătos?” (Ioan 5:6), nu este doar o întrebare formală. Este o invitație de a recunoaște dorința de schimbare. Slăbănogul răspunde că nu are pe nimeni să-l ajute să ajungă la apă, dar în cuvintele lui nu este o plângere, ci o recunoaștere a situației și o dorință de a se vindeca. Mântuitorul, văzându-i credința, nu l-a trimis la scaldătoare, ci i-a spus simplu: „Scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă” (Ioan 5:8). Aceste cuvinte sunt o putere divină, care transformă viața acestui om. Aici învăț o lecție importantă: Dumnezeu nu doar vindecă trupul, ci vrea să transforme și sufletul meu. Este o invitație la schimbare profundă, la o nouă viață.

La final, Mântuitorul îi spune: „Iată că te-ai făcut sănătos. De acum să nu mai păcătuieşti, ca să nu-ţi fie ceva mai rău.” (Ioan 5:14). Nu toate bolile sau suferințele sunt pedeapsa directă pentru păcatele noastre, dar sunt o oportunitate de a ne întoarce la Dumnezeu. În fața suferinței, trebuie să învăț să nu mă pierd, să nu mă las doborât de circumstanțele externe, ci să mă întorc la Dumnezeu cu un suflet curat și umil.

În această Duminică, îmi pun întrebarea: Cum pot fi eu un om care ajută? Cum pot fi eu un om care vindecă, care luptă împotriva singurătății celor din jurul meu? Asemenea slăbănogului, poate că și mulți dintre cei care mă înconjoară se află în izolare, în durere, fără nădejde. Mântuitorul nu doar că a vindecat, dar a și oferit un exemplu de iubire activă. Nu trebuie să aștept „scaldătoarea miraculoasă”, ci să fiu eu însumi „oferitor” de ajutor, să fiu acea mână întinsă care vindecă prin iubire.

Așadar, în această Duminică, mă rog ca Dumnezeu să îmi dea răbdare. Răbdare de a aștepta, dar și curajul de a acționa atunci când este momentul. Mă rog ca iubirea mea să fie necondiționată și să pot fi un ajutor pentru cei care suferă. Să nu uit că, asemenea slăbănogului, și eu pot găsi vindecarea și mântuirea atunci când mă întorc cu credință la Dumnezeu. Răbdarea și iubirea sunt cheia unei vieți transformate. Să fiu omul care ajută, care iubește și care răspunde cu credință chemării divine.