Mariea Crâșmaru este, cu adevărat un personaj de reportaj.
Așa se face că decizia jurnalistului Ilie Pintea de a-i lansa invitația de a fi cap de afiș al primei ediții a noului său proiect, derulat sub genericul „Întâlnirile Altfel”, la Exploatarea Culturală Petrila, s-a dovedit a fi mai mult decât inspirată.
Proiectul cultural dezvoltat de Ilie Pintea în parteneriat cu Centrul de Cultură și Artă al județului Hunedoara, cu sprijinul Consiliului județean Hunedoara a adus vineri, 9 mai 2025 (de Ziua Europei) zeci de oameni care au dorit să o cunoască pe Mariea Crâșmaru, bucureșteanca cu origini în Vaslui care, după ce a uimit o lume întreagă cu performanțele sale adunate în temerarele expediții finalizate cu succes în ultimii ani ai secolului XX, a luat decizia de a-și petrece în Valea Jiului, la Petroșani, anii senectuții în ceea ce, la fel ca și scriitorul ID Sîrbu, consideră a fi cea mai frumoasă regiune a României, una care nu se compară cu nicio alta, de niciunde și de nicicând.
Mariea Crâșmaru a răspuns cu bucurie invitație de a fi protagonist al primei „Întâlniri Altfel” pe care Ilie Pintea o promite publicului din Valea Jiului cu dorința declarată de a aduce în atenția comunității o serie de oameni excepționali ai acesteia. „Am învățat din această întâlnire cu Mariea Crâșmaru că nici un vis nu e imposibil, iar poveștile ei de-a lungul și de-a latul lumii ne-au ținut cu sufletul la gură timp de două ore. Mă bucur că am putut aduce la Petrila un asemenea om cu totul special și mulțumesc tuturor și fiecăruia în parte pentru prezența la o întâlnire memorabilă”, mărturisește Ilie Pintea.
Definită drept globe-trotter, Mariea Crâșmaru s-a dovedit a fi cu adevărat un brav urmaș al aventurilor imaginate de Jules Verne în cartea sa „Ocolul Pământului în 80 de zile”, iar performanțele sale au fost consemnate în celebra „Quiness Book of World Records” (Cartea Recordurilor) și nu doar o dată, ci chiar de două ori, în anul 2000. O dată pentru „cea mai lungă călătorie efectuată de un om pe jos” (peste 300.000 de kilometri, pe 7 continente, prin 20 de țări, pe jos, cu rucascul în spate) și a doua oară pentru pașaportul său de călătorie, considerat a fi „cel mai lung din lume”, ale cărui file desfășurate se întind pe nu mai puțin de 19 metri.
„Imaginați-vă că Mariea Crâșmaru, în doar 3 ani și 5 luni, a străbătut 120 țări, a atins cei doi poli ai Terrei, cele șapte continente din care a rezultat cel mai lung pașaport din lume, cu 154 de pagini și o lungime de 19 m. Este un exemplu pentru ceea ce înseamnă determinarea și puterea de a nu renunța. „Ne-a vorbit cu o bunătate, o modestie și un umor irezistibil depre întâlniri cu prinți sau președinți, despre țări îndepărtate ori despre ținuturi românești străbătute la pas, dar și despre oamenii obișnuiți pe care i-a cunoscut în anii de călătorie, și cu siguranță fiecare dintre cei ce au ascultat-o a plecat inspirat și cu bucuria de a fi cunoscut un asemenea om”, mărturisește Ilie Pintea.
Cu toate acestea, chiar și în fața tututor acestor uluitoare performanțe, Mariea Crâșmaru nu se consideră altfel decât un om simplu și pune fantasticele sale performanțe doar pe seama destinului, a unui complex de împrejurări și a lui Dumnezeu. „Eu nu am avut îm gând să devin un globe-trotter, nu mi-am imaginat că o să fac turul României pe jos și cu atât mai puțin că voi călători în jurul lumii. Și nici nu m-am pregătit pentru asta. Sunt un om simplu căruia, pur și simplu, i s-a întâmplat acest lucru. Oricare dintre voi puteți face ceea ce am făcut eu. E nevoie doar de voință, de puțin curaj și de ajutorul bunului Dumnezeu!”, le-a spus celor prezenți la „Întâlnirile altfel”, Mariea Crâșmaru.
Dincolo de lucruri mai puțin știute din viața sa și, mai ales, din performațele sale de excepție, Mariea Crâșmaru le-a vorbit celor prezenți și despre frumoasa Vale a Jiului, cea pe care, deja de câțiva ani buni și-a transformat-o în noua ei casă. „Acasă e acolo unde te simți cel mai bine! Iar eu mă simt atât de bine aici, împreună cu oameni atât de deosebiți și în aceste locuri cu adevărat frumoase încât nici nu mă văd trăind altundeva pe Pământ! Sunt profund impresionată și de primirea caldă pe care mi-ați făcut-o și de voi toți cei ce au participat la această minunată întâlnire. Da, sunteți asa cum spun, OAMENI frumosi în frumoasa Vale a Jiului”, a spus Mariea Crâșmaru.
Să parcurgi peste 300.000 de kilometri, să cunoști atâtea continente și țări, atea culturi, atâția oameni și totuși să alegi Valea Jiului să îți fie „acasă”, locul pe care I.D. Sîrbu îl vedea drept o Planetă întreagă, asta este într-adevăr demn de toată admirația noastră, a celor care avem rădăcini în aceste locuri. Admirabil este, în egală măsură, gestul doamnei Mariea Crâșmaru de a dărui Exploatării Culturale Petrila jurnalele sale de călătorie în jurul lumii, pașaportul său (cel mai lung pașaport din lume!), fotografii, mărturii și alte însemne ale uluitoarelor sale performanțe de globe-trotter, pentru ca acestea să poată fi văzute de toți cei care vor călca pragul acestei mine în care, așa cum recunoaște și Mariea Crâșmaru, „ofensiva culturală” derulată de CJH face din această fostă mină de cărbune, o veritabilă mină de diamante culturale șlefuite de oameni deosebiți.
În semn de apreciere pentru performanțele sale, pentru personalitatea sa și pentru actul său de mecenat, consilierul județean Doinița Maria Bălănesc, directpr de Patrimoniul la Centrul de Cultură și Artă al județului Hunedoara, i-a înmânat la finalul întâlnirii de la Mina Petrila, doamnei Mariea Crâșmaru însemnele titlului de „Ambasador al Exploatării Culturale Petrila”. „Îi mulțumim doamnei Mariea Crâșmaru pentru a poposit și aici, pe Planeta Petrila, după ce a văzut de-a lungul și de-a latul întreaga Planetă Pământ, pentru mărturisirile făcute aici și pentru contribuția sa excepțională la promovarea spiritului ludic, a memoriei acestui loc și a ideii că dintr-o mină se poate scoate cultură, nu doar huilă. Prin titlul de ”Ambasador al Exploatării Culturale Petrila” pe care i l-am conferit, nădăjduim că Mariea Crâșmaru va duce mai departe mesajul că Petrila trăiește prin artă, iar exploatarea culturală este cea mai profitabilă dintre toate. Îi mulțumesc doamnei Mariea Crâșmaru pentru prezența la acest proiect deosebit pe care-l dezvoltăm aici împreună cu jurnalistul Ilie Pintea și îi mulțumesc pentru decizia sa de a ne dărui o parte din însemnele vieții sale de excepție, care vor constitui obiectul unei expoziții permanente dedicate acestui om de excepție”, a spus Doinița Maria Bălănesc.
„Întâlnirile Altfel” este un proiect marca „Altfel de locuri” (www.altfeldelocuri.ro), organizat de Centrul de Cultură și Artă al Județului Hunedoara cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara și face parte din programul „Ofensiva Culturală” inițiat de președintele Laurențiu Nistor.
Fotografii de Vasile Laurențiu Sorin și Daniel Preda