Ziua Recoltei 2018 – Deva, Piața Cetății, 28-30 septembrie 2018

Home Stiri la zi Ziua Recoltei 2018 – Deva, Piața Cetății, 28-30 septembrie 2018

Peste 50 de comercianți și producători tradiționali din șapte județe vin la Ziua Recoltei 2018, care se desfășoară în perioada 28-30 septembrie 2018, în Piața Cetății din Deva.

Evenimentul este organizat de Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural ”Drăgan Muntean”.

Timp de trei zile, comercianți din județele Hunedoara, Alba, Arad, Cluj, Gorj, Sibiu și Timiș vor oferi spre vânzare legume și fructe de sezon, preparate tradiționale din carne, conserve și dulcețuri, produse apicole, must și vinuri românești, ceaiuri, dulciuri, flori, suvenire și obiecte de artizanat.

Copiii sunt invitați la parcul de distracții amenajat în incinta târgului. Atmosfera de sărbătoare va fi completată cu muzică de toate genurile.

Târgul va fi deschis între orele 10:00-23:00, pe toată durata evenimentului.

PROGRAMUL SPECTACOLELOR:

Vineri, 28 septembrie 2018, ora 18:00
-Spectacol folcloric susținut de interpreții: Elena Evsei, Andra Matei, Ovidiu Nechita, Ovidiu Furnea și Doriana Talpeș
-Recital: Cristina Vasiu

Sâmbătă, 29 septembrie 2018, ora 17:00
-Ansamblul ”Românașul” al Liceului de Arte ”Sigismund Toduță” Deva; soliști: Ana Anuțoiu, Roxana Stângă, Lidia Pascondea, Iulia Țanc și Ioana Gavrilă
-Ansamblul ”Ritmuri Zărăndene” din Hărțăgani; soliști: Felician Diniș, Denisa Neag și Loredana David
-Ansamblul ”Făeragul” din Certeju de Sus; soliști: Roxana Purtător și Ana Maria Trif
-Ansamblul ”Junii Petrileni” din Petrila; soliști: Miruna Ionela Cigmănean, Roxana Vulcu, Patricia Voinea, Simona Iancu, Diana Cocolan, Petru Țiric și Cătălina Furdui

Duminică, 30 septembrie 2018, ora 17:00
-Spectacol folcloric susținut de interpreții: Mihai Petreuș, Ciprian Roman, Cristian Fodor, Aida Busuioc și Monalisa Șufan. Acompaniază Grupul instrumental condus de prof. Ionel Coza
-Ansamblul folcloric ”Cununița” din Sântana, județul Arad.

Prezentatori: Cristina Ursu și Mihai Feier.