La Vulcan, orașul din Valea Jiului în care istoria este păstrată la loc de cinste, iar uniforma militară rămâne încă o prezență constantă în viața comunității, grație ofițerilor și subofițerilor rezerviști din rândul cărora face parte chiar și primarul localității, așteptările oamenilor față de Ziua Armatei , sărbătorită în fecare an la 25 octombrie, au fost mari și în acest an. Cu atât mai mult cu cât anul 2018 marchează și celebrarea Centenarului făuririi României Mari.
Tocmai de aceea, administrația locală din municipiul Vulcan în parteneriat cu Asociația Națională a Cadrelor Militare în Retragere și Rezervă „A. I. Cuza” – filiala „Sarmizegetusa” Hunedoara, cu Asociația Națională ”Cultul Eroilor-Regia Maria” – Filiala județeană Hunedoara, cu Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara și cu instituțiile de învățământ din localitate, au derulat una dintre cele mai frumoase file ale proiectului „ROMÂNIA ÎN AN CENTENAR”, proiect care s-a derulat astăzi în tot județul Hunedoara.
Pentru a marca Ziua Armatei, dar și pentru a le prezenta tinerilor din oraș și tuturor celor interesați drapelele de luptă ale Regimentelor din Primul Război Mondial (ale căror copii fidele se află în custodia Primăriei municipiului Vulcan și înobilează sala de ședințe a acestei instituții publice deja de mai bine de un an), la Vulcan careul solemn organizat cu prilejul acestui eveniment a avut loc chiar în centrul orașului, în fața sediului Primăriei, unde au fost invitați toți elevii de la școlile din Vulcan, împreună cu invitații participanți la ceremoniile dedicate Zilei Armatei Române.
Tot cu acest prilej, în întâmpinarea momentului solemn de la 1 Decembrie 2018, la Vulcan a fost prezentată Rezoluția de la Alba Iulia și Apelul Solemn al membrilor delegației hunedorene participantă la Marea Adunare Națională de la 1 Decembrie 1918 de la Alba Iulia, documente de importanță istorică definitorie a actului Unirii tuturor românilor acum exact un secol.
”Acțiunea de astăzi organizată cu ocazia Zilei Armatei Române, a avut un tipar inedit. Prezența în fața Primăriei a elevilor de la toate unitățile de învățământ din comunitatea noastră, reprezintă o formă necesară de contribuție a generațiilor tinere la momentul festiv al acestei zile, în anul celebrării Unirii tuturor Românilor. Mulțumesc tuturor celor ce s-au implicat pentru buna desfășurare a acestui moment de omagiere a celor ce de-a lungul timpului au apărat Patria sub stindardul Armatei Române”, a declarat primarul Gheorghe Ile.
Ceremoniile dedicate Zilei Armatei Române s-au încheiat la Vulcan cu o defilare a cadrelor milutare în rezervă și retragere prezente la eveniment, a unui pluton al Poliției locale, defilare care a avut loc pe traseul Primăria Vulcan-Monumentul Eroului Necunoscut din Parcul Școlii gimnaziale Theodora Lucaciu. Aici, au fost depuse coroane de flori în cinstea eroilor neamului și în cinstea militarilor români căzuți pe fronturile de luptă în cele două mari conflagrații mondiale, care nu au ocolit nici regiunea Văii Jiului.