Dincolo de ritualurile devenite deja tradiționale în momentele ceremoniale derulate, cu diverse ocazii, în municipiul Vulcan, sărbătoarea Centeranului Marii Uniri a constituit la Vulcan, momentul ales de către reprezentanții autorităților publice locale de a-i răsplăti așa cum se cuvine pe oamenii merituoși din comunitatea Vulcanului, dar și pe cei care, fără a avea ”buletin de Vulcan” s-au dovedit a fi adevărați vulcăneni, în suflete
și-n fapte.
Astfel, în cadrul ceremoniilor de la Vulcan dedicate Zilei Naționale a României, în careul ceremonial din Parcul Eroului Necunoscut, municpalitatea din Vulcan le-a conferit titlul de cetățean de onoare col.(r) Dănilă Moldovan – președintele Asociației Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere ”Sarmizegetusa” din județul Hunedoara, col.(r) Constantin Fulga – președintele Asociației Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere din Valea Jiului și om de afaceri implicat în economia Vulcanului, precum și apreciatului om de afaceri, promotor al turismului în Pasul Vîlcan și recunoscut patriot Emil Ilie Părău. ”Le mulțumesc tuturor pentru tot ceea ce au făcut până acum pentru binele și dezvoltarea comunității noastre, pe multiple planuri”, a spus primarul Gheorghe Ile.
Alături de aceștia, municipalitatea din Vulcan a decis să confere titlul de Cetățean de onoare post mortem al municipiului Vulcan unuia dintre bravii eroi români căzuți în luptele din Marele Război al Reîntregirii, pe frontul din Pasul Vîlcan în anul 1916: locotenentului Emil Popovici. Însemnele acestui titlu au fost ridicate de studentul Andrei Șchiopu, fiul consilierului inițiator al acestui demers, urmând ca acestea să fie transmise comunității locale din satul gorjean în care s-a născut lt. Popovici.
Un moment la fel de emoționant l-a constituit și ”Jurământul generațiilor”, un demers al Asociației județene Hunedoara ”Cultul Eroilor-Regina Maria”, demers în cadrul căruia 6 copii și tineri selectați de la toate unitățile de învățământ din Vulcan dar și un student, respectiv: Pop Maria (din clasa a II-a CTMV Șc. Teodora Lucaciu), Cîșlaru Laura Mădălina (clasa a IV-a – Șc. Gimnazială Nr.6), Cândea Ioan Flavian (clasa a VI-a – Șc. Gimnazială Nr.4), Muraru Alexandra (clasa a VIII-a – CTMV Șc. nr. 5), Suciu Răzvan (clasa a XII-a – Colegiul Tehnic Mihai Viteazul) și Șchiopu Andrei (student la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografie – I.L.Caragiale), au primit documentul sacru al Jurământului Generațiilor pe care au obligația asumată sub jurământ să-l dea peste 50 de ani celor mai buni elevi din generația anului 2068 care la rândul lor, vor face la fel la împlinirea a 200 de ani de la Marea Unire.
În cadrul festiviăților derulate la Vulcan sub sigla Centenarului au mai fost premiați cu ”Diplome de excelență” și medalii aniversare mai mulți vulcăneni care, în opinia primarului Gheorghe Ile și a membrilor Consiliului local, aduc plusvaloare, prin activitatea lor profesională, întregii comunități locale.
”Am reușit să fim și astăzi uniți, în număr mare, în momentul împlinirii unui secol de viață a României Unite, atât la ceremonia organizată în parcul Școlii Teodora Lucaciu, cât și la momentul deosebit al dezvelirii plăcii aniversare a Centenarului Unirii, amplasată pe clădirea Primăriei, la parada militară sau la petrecerea fiească unei astfel de sărbători. Le mulțumesc prea cucernicilor părinți care și anul acesta au fost prezenți cu rugăciunea dedicată țării noastre, poporului român și binelui acestuia, precum și tuturor vulcănenilor care au ales, în ciuda frigului, să petreacă Centenarul în comunitate, alături de noi”, a declarat primarul Gheorghe Ile.
Pentru a avea tabloul complet al evenimentului care a marcat Ziua Națională a României la Vulcan, trebuie să amintim faptul că ceremoniile s-au încheiat cu un foarte frumos spectacol cultural-artistic, în care numele unor tineri deja cunoscuți pe scenele țării ca Monica Țugulea sau Andrei Șchiopu, a fost completat de prestația artistică a altor elevi talentați ai școlilor din Vulcan.