Fostul lider al minerilor din Valea Jiului, Ion Aurel Titel și fostul secretar de stat din Ministerul Economiei, Puiu Horea au reprezentat Liga Pensionarilor Mineri Valea Jiului la întrevedera mediată de Confederaţia Sindicală Națională MERIDIAN cu ministrul Finantelor Publice – Eugen Teodorovici şi ministrul Muncii şi Justiţiei Sociale – Marius-Constantin Budai, care a avut loc luni, 18 martie 2019 la București.
Potrivit vicepreședintelui LPMVJ, Ion Aurel Titel, celor doi oficiali guvernamentali le-au fost înmânate mai multe documente care prezintă problematica specfică acestei categorii de pensionari, în vederea soluționării grabnice a problemelor semnalate. ”Am solicitat ministrului Muncii și Justiției Sociale, găsirea unor soluții pentru toți pensionarii care au ieșit la pensie înainte de anul 1990 și cărora li s-a diminuat pensia, prin aplicarea Legii 78/2005, a OUG nr. 4/2005 și a HG 1550/2004. Considerăm că prin această acțiune se face dreptate și egalitate pentru pensionarii care au lucrat în aceleași condiții de-a lungul timpului. Doar astfel vom putea considera că, pentu aceeași muncă depusă, în aceleași condiții vitrege, dreptul la pensie este unul egal pentru toți salariații în grupele I și II de muncă”, a declarat Ion Aurel Titel.
În documentul susținut la întâlnirea cu cei doi demnitari, reprezentantul pensionarilor mineri din Valea Jiului, Puiu Horea a arătat că Legea nr. 192/2015 care a introdus art. 169^1 în Legea nr. 263/2010 privind sistemulunitar de pensii publice, prezintă douăerori grave și care conduc la diminuarea punctajului mediu anual avut la data de 31.12.2015, după ce se aplică creșterea punctajului anual cu 50% aferentă acitvității desfășurate în locuri de muncă încadrate în grupa I şi/sau în condiții speciale de muncă sau cu 25% al punctajului anual aferent activității desfășurate în locuri de muncă încadrate în grupa a II-a de muncă. Acesta a explicat că pentru clarificarea recalculării noului punctaj mediu anual după aplicarea creșterilor prevăzute de art. 169^1 din Legea nr. 263/2010 se impune adăugarea la acest articol a două noi alineate, cu nr. alin. 3^1 și alin. 3^2 după cum urmează :
- După art. 169^1 alin. 3 se adaugă alineatul nr. 3^1 ce va avea următorul cuprins: ”Stagiulcomplet de cotizare ce va fi utilizat la determinarea punctajului mediu anual începând cu data de 01.01.2016, după aplicarea creșterii cu 50% a punctajelor anuale aferente activității desfășurate în grupa I de muncă și/sau în condiții speciale de muncă va fi de 20 de ani și cu 25% a punctajelor anuale aferente activității desfășurate în grupa a II-a de muncă și/sau în condiții deosebite de muncă va fi de 25 de ani pentru activitatea desfășurată în locuri de muncă încadrate în grupa a II-a de muncă, respectiv în locuri de muncă încadrate în condiţii deosebite de muncă”.
- Cel de-al doilea alineat care va purta nr. 3^2 să aibă umătorul conținut : ”Pentru cazul în care au fost emise Decizii de recalculare a pensiilor în baza 169^1 sau hotărâri judecătorești cu folosirea la determinarea punctajelor medii anuale a altor stagii complete de cotizare decât cele de 20 de ani pentru activitatea desfășurată în locuri de muncă încadrate în grupa I şi/sau în condiții speciale de muncă și de 25 de ani pentru activitatea desfășurată în locuri de muncă încadrate în grupa a II-a de muncă, respectiv în locuri de muncă încadrate în condiţii deosebite de muncă, Casele teritoriale de pensii vor emite, din oficiu, în temen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei reglementări legale, decizii prin care să se utilizeze la calculul punctajelor medii anuale stagiile complete de cotizare de 20 de ani pentru activitatea desfășurată în locuri de muncă încadrate în grupa I şi/sau în condiții speciale de muncă și de 25 de ani pentru activitatea desfășurată în locuri de muncă încadrate în grupa a II-a de muncă și/sau în condiții deosebite de muncă, iar instanțele judecătorești vor aplica aceste stagii complete de cotizare inclusiv în căile ordinare de atac și în calea de atac extraordinară a revizuirii în termen de 60 de zile de la publicarea prezentei în Monitorul Oficial al României.”
Puiu Horea este de părere de asemenea că pentru corectarea acestor erori, Guvernul trebuie să emită o Ordonanță de Urgență, în termen de cel mult 15 zile. ”Urgența emiterii unui astfel de act normativ este justificată de faptul că recalcularea punctajului mediu anual a celor două categorii de pensii trebuia finalizată la data de 31.12.2017, din oficiu dar în prezent există un mare număr de procese pe rolul instanțelor de judecată cu acest obiect, unele la instanțele de fond, altele în apel iar altele cu hotărâri definitive sau aflate în căi extraordinare de atac. Prin hotărârile judecătorești date până la data de 06.12.2018 când s-a publicat în M.O. Decizia ICCJ nr. 6/2018, hotărârile Tribunalelor și a Curții de Apel Alba Iulia au fost favorabile pensionarilor însă în prezent s-a schimbat practica judecătorească atât la tribunalele din raza Curții de apel Alba Iulia cât și la Curtea de Apel Alba Iulia.S-a creat astfel o practică neunitară la instanțele din țară iar în prezent aceasta tinde a deveni nefavorabilă pensionarilor, în unanimitate”, explică Puiu Horea.
În altă ordine de idei, vicepreședntele Ligii Pensionarilor Mineri Valea Jiului, Ion Aurel Titel spune că le-a solicitat celor doi miniștri prezenți la întâlnirea mediată de CNS Meridian, să aibă în vedere soluționarea problemei acordării gratuităților la energie electrică și termică pentru pensioanrii din minerit și după 1 ianuare 2019, sub forma unor compensații financiare, așa cum se prcedează în toate statele Uniunii Europene. ”Credem că așa cum toți minerii din Uniunea Europeană beneficiază de aceste drepturi, sub forma unor plăți în bani, evidențiate pe cuponul de pensie, tot așa pensionarii mineri din România ar putea beneficia, prin voința Guvernului României, de același tratament. Din acest motiv invităm Guvernul să în calcul faptul că și noi, pensionarii mineri din România suntem cetățeni ai Uniunii Europene și avem dreptul la aceste beneficii pe care statul trebuie să ni le ofere în continuare”, spune Ion Aurel Titel.
Pe agenda discuțiilor dintre pensionarii mineri și membri ai Cabinetului Dăncilă au mai figurat chestiuni legate de noua Lege a pensiilor, de pensiile de boală, dar și alte chestiuni de ordin general cu privire la situația pensionarilor mineri din Valea Jiului.
La întâlnirea de la București au mai participat alți 55 de lideri de sindicat din cadrul CSN MERIDIAN, printre care: Ion Popescu – președintele CNS Meridian și Darius Câmpeanu – președintele Sindicatului Muntele de la CEH. De altfel, după cum precizează Ion Aurel Titel, acestuia din urmă i se datorează și prezența reprezentanților pensionarilor mineri din Valea Jiului la această importantă reuniune de lucru. ”Vreau să-i mulțumesc președintelui Sindicatului Muntele, Darius Câmpean, care ne-a ajutat foarte mult și care ne susține în demersurile noastre pentru pensionarii din minerit. Îi datorăm inclusiv medierea prezenței noastre la această întâlnire și nu numai”, a precizat Titel.