Deși aflat în suferință pe un pat de spital, fostul președinte al României, Ion Iliescu este onorat cu statutul de vedetă al noului eveniment cultural care va avea loc, la finalul acestei săptămâni, pe Planeta Petrila.
Aflată la ediția a 13-a (cu Noroc bun !), Noaptea albă a galeriilor aduce din nou Petrila între cele 13 orașe din țară care, vineri, 11 octombrie 2019, țin muzeele și galeriile deschise până târziu în noapte. În vestitul oraș cultural-mineresc al Văii Jiului, evenimentul va avea loc, evident, în perimetrul Exploatării Culturale Petrila din incinta fostei mine de cărbune, între orele 19,00 și 23,59.
Cu acest prilej, ”planetașii” petrileni au pus la cale și o nouă premieră, respectiv inaugurarea Galeriei ”# Baia minerilor”, prin instalația itinerantă MAD ION, în fapt o expoziție omagială de caricatură intitulată ”Nea Nelu: viața, opera și capodopera”, realizată în stilul său inconfundabil de artistul Ion Barbu.
Ca la orice mină respectabilă, organizatorii atenționează că și la Mina Petrila intrarea, altfel gratuită în baia minerilor pentru toți amatorii de artă și iubitorii lui ”nea Nelu” (sau invers !), se face pe bază de lampă sau lanternă. Vizitatorii vor avea, evident, ocazia de a vizita/revizita (după caz) și Școala de calificare, Biblioteca Tehnică Marian Novac și expoziția ”Shrinking Cites in Romania” a Ilincăi Păun Constantinescu, într-un deja tradițional tur al muzeelor de pe Planeta Petrila, ghidat de Ion Barbu și Cătălin Cenușă.
Voluntarii, custozi ai muzeelor din Petrila și Petroșani pentru o noapte, anunță că pentru ”Noaptea albă a galeriilor” țin deschise între orele 19-24 toate spațiile vizitate în turul ”The Fabulous Petrila”, pornind de la vernisajul din Baia minerilor, trecând pe la Muzeul Salvatorului Miner, Casa Memorială Ion D. Sîrbu și Muzeul Mamei, toate din Petrila, pentru a poposi spre miezul nopții la Muzeul Instalatorului Român de la Petroșani.
Dacă sunteți interesați, puteți veni oricând, în acest interval, pentru a vizita oricare dintre muzee.