Pentru al treilea an consecutiv, începând din 2017, Asociația ”San Montan” din Petrila în colaborare cu ”Info Petrila” susțin activitățile sportive și școlare ale tinerilor cu performanțe din orașul Petrila prin acordarea unei burse de merit lunare, timp de un an de zile, unui copil minunat, un sportiv, un elev petrilean, care îmbină cu succes sportul cu activitatea școlară.
Prima bursă de merit a revenit unui tânăr din Petrila care practică fotbalul, Gabriel Sîrb (2017), a urmat apoi o tânără care practică boxul, Andra Marmaliuc (2018). Anul acesta proiectul de suflet merge mai departe, iar bursa de merit va ajunge la un tânăr din Petrila care practică lupte libere.
Lukacs Dennis Alin, are numai 12 ani și practică lupte libere de la o vârstă fragedă, este un sportiv minunat obținând rezultate foarte bune. Practică lupte libere din 2014 la echipa de juniori Inter Petrila. În același timp, combină școala cu sportul, nu are absențe.
”Este al treilea an de când noi acordăm această bursă și, pentru că am găsit un copil minunat care îndeplinește toate condițiile, vom oferi această bursă timp de un an sportivului Dennis. Această bursă este suplimentată de site-ul de știri Info Petrila astfel încât, la finele fiecărei luni, Dennis va primi 300 de lei, care să îi suplimenteze puțin hrana, sau să îi acopere nevoile lunare”, spune inițiatoarea acestui proiect Erika Santa, președintele ”San Montan”.
Dennis este elev al Școlii Gimnaziale I.D. Sîrbu din Petrila, în clasa a VI -a, iar activitatea lui școlară o combină cu succes cu sportul.
”Este un copil grozav, are rezultate școlare bune și nu are absențe. Dennis este un elev de media 10 la purtare, este susținut și stimulat de întreaga comunitate, de familie și școală și are rezultate meritorii. În opinia mea, dacă va continua așa, va ajunge departe. Este un băiat foarte silitor”, ne spune diriginta tânărului Dennis, prof. Georgiana Ambruș.
În ceea ce privește activitate sportivă, Dennis a obținut în repetate rânduri titlul de campion județean la categoria lui de vârstă. Anul acesta obține medalia de bronz la Campionatul Național de Lupte pe Plajă. Cel mai bun rezultat este medalia de aur și titlul de Campion Național la categoria juniori 72 kg, titlu obținut recent la concursul de la Medgidia pentru care, până la faza finală, s-au luptat 16 sportivi din toată țara.
”Este un sportiv minunat și sunt convins că va avea doar rezultate foarte bune. Dennis este acum selectat pentru a merge la lotul național al României”, a declarat antrenorul tânărului, Marian Lukacs.
Bursa de merit din partea ”San Montan”, în valoare de 200 lei lunar, este completată cu bursa de 100 lei lunar de la ”Info Petrila”, pe timp de un an de zile. Deci, la finele fiecărei luni, Dennis va primi 300 de lei, bani care să îl susțină atât în activitatea lui sportivă cât și în cea școlară.
Bursele vor fi acordate în cadrul evenimentului de la sfârșitul săptămânii (3 noiembrie 2019) ”Pedalează în toamna petrileană”. Sunt așteptați toți amatorii de ciclism din Petrila și nu numai, vor fi acordate diplome de participare, vor avea parte de un program artistic și, bineînțeles, nelipsita fasole cu ciolan la ceaun pregătită de iscusiții bucătari de la ”San Montan”.
Fotografii de Vasile Laurențiu Sorin