Acțiunea de recalculare a pensiilor pentru beneficiarii Legii 221/2018 s-a încheiat, iar inițiatorul legii, senatorul Cristian Resmeriță anunță că pe adresa pensionarilor mineri din Valea Jiului au ajuns deciziile de recalculare, emise de Casa Națională de Pensii, care certifică creșterea semnificativă a drepturilor de pensie, beneficiari fiind pensionarii care au lucrat în grupele I şi II de muncă în perioada 1990-2010.
”Rezolvat ! Pensii recalculate și mărite pentru toți minerii Văii Jiului ! Am spus că o să rezolvăm această chestiune, am rezolvat-o. Au fost transmise către toți beneficiarii noile decizii, chiar dacă înainte de acestea cei în drept au primit și deciziile pe Legea 192. Cert este că toţi pensionarii care au lucrat în grupele I şi II de muncă în perioada 1990-2010 îşi vor primi, de pe acum, pensiile mărite şi, ceea ce este foarte important, vor primi toţi banii cuveniți retroactiv, din octombrie anul trecut. Este important pentru oameni, dar şi pentru comunităţile locale, pentru că în opinia mea, aceasta este cea mai mare infuzie de bani care s-a făcut în Valea Jiului în ultimii ani”, a declarat senatorul Cristian Resmeriță.
Acesta a mai arătat că pentru susținerea proiectelor sale privind modificările necesare la Legea Pensiilor, în ceea ce privește corectarea acesteia în folosul oamenilor, a beneficiat de susținerea minerilor pensionari, fapt demonstrat de cele peste 12.000 de semnături adunate pentru susţinerea proiectelor de lege.
În fața noilor realități privind activitatea companiilor miniere din Valea Jiului, un alt important proiect legislativ inițiat de senatorul Cristian Resmeriță și devenit ”literă de lege”, le permite salariaților de la minele aflate pe închidere să se pensioneze la vârsta de 45 de ani, fără penalizare, în condițiile în care au adunat cel puțin 15 ani de vechime în muncă în subteran.
Acest proiect legislativ, cunoscut deja drept ”Legea Resmeriță” este considerat de senatorul social-democrat din Valea Jiului drept cea mai importantă realizare a sa. ”Rezolvat ! Drepturi privind facilitarea pensionării minerilor de la minele care se închid. Pot să vă spun că această lege este cea mai mare realizare a mea. Este o lege care a venit după ce am purtat nenumărate discuții cu pensionarii minieri și pot spune că ea face într-adevăr dreptate acum. După cum bine știți, Valea Jiului se află într-un proces de tranziție și noua lege este, fără îndoială, un mijloc de protecție socială necesar și cuvenit minerilor”, a declarat senatorul Cristian Resmeriță.
Acesta arată că ”Legea Resmeriță” constituie un act normativ unic nu doar în România, ci și la nivelul Uniunii Europene, oferind minerilor de la exploatările care se închid ca urmare a unor înțelegeri dintre statul național și Comisia Europeană, șanse de a se putea pensiona după o perioadă minimă lucrată în subteran de 15 ani, față de 20 de ani cât sunt condițiile prevăzute în legislația standard. ”Vedem ce se întâmplă cu companiile miniere de la noi și, în consecință, cred că o astfel de lege era absolut necesară și ea va asigura o protecție socială pentru mineri acolo unde, ca urmare a acestor decizii asumate de țara noastră, în înțelegerile de la nivel european, se închid mine. Mă bucur că atât colegii mei parlamentari, cât și Guvernul României și Președinția au înțeles că necesitatea acestei legi nu reprezintă un moft al meu, ci ține cont de situația economică-socială din zonele miniere, dar și de faptul că închiderea minelor implică nevoia unei protecții sociale pentru acei salariați care sunt concediați ca urmare a unor decizii luate în baza negocierilor statului cu Comisia Europeană prin care s-au stabilit termene limită pentru funcționarea industriei carbonifere”, a mai precizat senatorul Cristian Resmeriță.
După cum se știe, pe agenda de lucru a parlamentarului social-democrat din Valea Jiului se află acum un alt proiect legislativ care are în vedere dreptul la pensionare anticipată pentru toate categoriile sociale din Valea Jiului, cu 2 ani. ”Acest proiect legislativ a intrat deja pe circuitul prevăzut de lege, în comisiile de specialitate de la Senat. Pot să vă spun că e o chestiunea aflată în curs de rezolvare !”, a punctat senatorul Resmeriță.