Pentru că Exploatarea Minieră de la Livezeni reprezintă încă nu doar un etalon al industriei miniere ci este, în același timp, cel mai important agent economic din municipiul Petroșani, interesul primarului Tiberiu Iacob Ridzi față de acest agent economic este unul cât se poate de firesc. De-a lungul timpului, dialogul pe care primarul Petroșaniului l-a avut cu minerii de la Livezeni chiar în abataje a fost unul cât se poate de normal, iar nu de puține ori acest mod de interacțiune a fost unul care s-a concretizat în luarea unor decizii în susținerea activității minerilor de la Livezeni.
În ultimii doi ani însă, așa cum recunoaște chiar primarul Tiberiu Iacob Ridzi, acestuia i-a fost imposibil să mai obțină acceptul de a intra în mină pentru a sta de vorbă cu minerii de la Livezeni acolo unde aceștia muncesc și unde au curaj să dea glas problemelor reale cu care se confruntă. ”Interdicția” a luat sfârșit astăzi, când primarul Tiberiu Iacob Ridzi a primit acordul de a intra în subteranul Minei Livezeni, pentru a discuta cu minerii. ”După doi ani de zile am primit aprobarea să intru în subteranul minei Livezeni. În calitate de primar mă interesează foarte mult ceea ce se întâmplă la Mina Livezeni, deoarece este cel mai mare angajator din municipiul Petroşani. Astăzi m-am reîntâlnit în subteran cu mulţi dintre foştii mei colegi de muncă. Mulţumesc domnului Buda şi domnului Durbacă pentru modul în care au înţeles să coordoneze lucrurile la Mina Livezeni. Cu investiţii nu foarte mari în utilaje, mina Livezeni poate să devină cea mai importantă mină din Valea Jiului. Îi felicit pe toţi cei care lucrează în subteran, pentru efortul pe care îl fac şi pentru profesionalismul de care dau dovadă în fiecare zi”, au fost primele declarații ale primarului Tiberiu Iacob Ridzi după ieșirea din subteran.
Ca fost angajat al minei Livezeni și cunoscător al activităților din minerit, primarul Tiberiu Iacob Ridzi s-a convins că, în prezent, minerii de la Mina Livezeni fac o muncă eroică și titanică. Pe lângă faptul că se confruntă cu o lipsă acută de materiale, condițiile din subteran sunt foarte grele având în vedere, în primul rând, lipsa materialelor și echipamentelor de primă necesitate în activitate minieră. ”Am văzut și astăzi în abataj că mica mecanizare are de suferit, la fel ca și marea mecanizare. E vorba de lipsa de piese de schimb și așa mai departe, dar chiar și așa nu pot să nu remarc faptul că se menține în viață această activitate. Iar acest lucru e numai și numai meritul lor, al oamenilor care fac eforturi colosale ca lucrurile să meargă în continuare. Mina Livezeni are viitor și cred că oamenii care muncesc aici trebuie să știe foarte clar că mai au de muncă pentru 5, 6, sau 10 ani, iar factorii responsabili trebuie să stabilească cât se poate de clar acest lucru astfel încât tot ce se întâmplă în mineritul din Valea Jiului să fie predictibil și clar pentru toată lumea”, a mai arătat primarul Tiberiu Iacob Ridzi.
În altă ordine de idei, vizita primarului Tiberiu Iacob Ridzi în subteranul Minei Livezeni are și un caracter sentimental. ”Eu am lucrat la Mina Livezeni și vin cu mare drag să mă reîntâlnesc cu foștii mei colegi, dar și ci tinerii care și-au găsit aici un loc de muncă. Am lucrat acum 20 de ani în această mină și am rămas plăcut surprins de ceea ce am văzut acum, jos în abataj. Am fost la toate punctele de lucru, am fost inclusiv la panoul 4 Nord, unde se pregătește frontul pentru un nou abataj, pentru un nou complex, am fost și la 100, acolo unde complexul mecanizat este deja în funcție. Oamenii aceștia fac o muncă eroică și titanică. Pe lângă faptul că se confruntă cu o lipsă acută de materiale, condițiile din subteran sunt foarte grele. Dar, ceea ce m-a bucurat să constat a fost că minerii fac eforturi pentru a duce mai departe activitatea minieră și, fără nici o exagerare, chiar cred că fac minuni în activitatea lor”, a mai spus primarul Petroșaniului, Tiberiu Iacob Ridzi.
În opinia primarului Tiberiu Iacob Ridzi, Mina Livezeni este departe de a-și fi spus ultimul cuvând în exploatarea huilei din subteranul Văii Jiului pe care-l exploatează. Mai mult, acesta este de părere că Mina Livezeni rămâne una din minele viabile ale Văii Jiului care, dacă astăzi dă, în medie, cam 700-800 de tone de cărbune zilnic, are potențial de a depăși, după punerea în funcție a unui nou abataj, aflat acum în pregătire, chiar și peste 1000 de tone de huilă pe zi.