Primăria și Consiliul local al orașului Uricani au luat decizia de a marca, anul acesta, sărbătoarea Zilei Naționale a României, în cadrul unui eveniment cultural-artistic care va avea loc chiar în ziua de 1 Decembrie 1918, în sala de spectacole a Casei de cultură din localitate.
Primarul orașului Uricani, Dănuț Buhăescu ne-a informat că, în cadrul acestui eveniment, pe scenă vor urca soliști vocali și ansambluri folclorice locale, care fac cinste atât comunității locale din orașul Uricani, cât și folclorului românesc. Astfel, în spectacolul dedicat Marii Uniri de la 1918, vor cânta: Andrei Calotă, Antonia Morar & Radu Moldovan, Roberta Maxer, Adina Cernat, Izabela Ianc, Cristina & Dragoș Stoi, Daiana Pârvuță, Andreea și Roxana Iacobescu Dinea ș.a. De asemenea, vor evolua pe scena de la Uricani Ansamblul folcloric ”Românașii” al Casei de Cultură din Uricani și Grupul vocal ”Românașii”, constituit de asemenea în cadrul Casei de cultură din Uricani.
Oaspeți ai acestui regal folcloric sunt membrii apreciatului Ansamblu folcoric ”Sălășana” din comuna hunedoreană Sălașu de Sus.
”Toți cei care vor urca pe scena de la Casa de cultură din Uricani, în cadrul spectacolului dedicat Zilei Naționale a României sunt tineri care fac deja parte din zestrea culturală a comunității noastre. Ne bucurăm că avem astfel de tineri talentați, care duc mai departe tradițiile cele mai frumoase ale cântecului, jocului și portului popular din regiunea noastră și care fac cinste, prin preocuparea lor artistică, folcorului românesc. Ne bucurăm să putem marca cea mai dragă sărbătoare a românilor împreună cu acești tineri de excepție ai Uricaniului, într-un regal folcloric la care vă invit cu drag să participați cu toții”, a declarat Dănuț Buhăescu, primarul orașului Uricani.
Tot în cadrul acestui eveniment, în foaierul Casei de cultură de la Uricani va avea loc și vernisajul unei expoziții de pictură realizată de artistul Ioan Gal, dar și vernisajul unei expoziții de fotografie sub genericul ”Uricani – Istorie, Tradiții, Obiceiuri, Cultură, Folclor”, eveniment aflat deja la cea de-a treia ediție.
Manifestările dedicate Zilei Naționale a României vor începe de la ora 16,00 iar publicul va avea acces gratuit în sala de spectacole de la Casa de cultură din Uricani.