Acţiunile de înlăturare a efectelor negative înregistrate în zona Vaţa de Jos ca urmare a fenomenelor hidrometeorologice periculoase înregistrate în noaptea de 18 spre 19 iunie 2020, dar și cele de evaluare a pagubelor produse de aluviuni au continuat la finalul acestei săptămâni. Sâmbătă, 20 iunie, în localităţile afectate de viituri, a ajuns și o echipă formată din Vasilică Potecă – prefectul judeţului Hunedoara, Vetuţa Stănescu – secretar de stat în Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, Lucian Heiuş – deputat PNL de Hunedoara şi de Călin Marian – director executiv al Direcţiei de Agricultură Hunedoara.
Aceștia au evaluat pagubele produse şi au fost prezenți în mai multe gospodării pentru a rezolva cele mai urgente solicitări ale persoanelor afectate din satele Basarabas, Prăvăleni şi Ciungani.
Prefectul Vasilică Potecă i-a asigurat pe oamenii din zona calamitată că Instituţia Prefectului şi secretariatul de stat condus de Vetuţa Stănescu, împreună cu alte ministere dar şi cu premierul Ludovic Orban vor aloca importante sume de bani pentru sprijinul locuitorilor afectaţi de inundaţii şi pentru refacerea drumurilor distruse de viitură.
Totodată, efective mărite ale ISU Hunedoara, conduse de inspectorul şef col. Viorel Demean au continuat misiunile de evacuare a apei din gospodării, au distribuit apă potabilă şi au participat împreună cu lucrători ai Apelor Române la degajarea aluviunilor de pe căile rutiere.
Reamintim că în urma unei puternice viituri produsă în noaptea de joi spre vineri pe cursul de apă Prăvăleni, pe teritoriul comunei Vaţa de Jos, au fost inundate 295 de gospodării, câteva zeci de hectare de culturi agricole, 5 locuinţe au fost avariate iar Drumul Comunal DC 173 a fost blocat din cauza aluviunilor şi a ruperii pe mai multe porţiuni, izolând satul Ciungani. Apele au provocat pagube însemnate şi în satele Prihodiste, Luncşoara, Visca, Târnava de Criş, Valea Poienii şi Vorţa, din nordul judeţului. La această oră continuă misiunile pompierilor şi ale muncitorilor de la ABA Crişuri – Formaţia Brad, ajutaţi de localnici.