Ministrul de Interne, Marcel Vela, a anunțat după ședința de Guvern de săptămâna trecută că a emis un ordin prin care, în mai multe județe vor fi deschise puncte de lucru ale Serviciilor de Înmatriculări și Permise auto și în alte localități decât cele care sunt reședință de județ. Ministrul Marcel Vela a dat ca exemplu chiar cazul municipiului Petroșani, arătând că aici va funcționa în scurt timp un punct de lucru al Serviciului pentru Permise și Înmatriculări Auto, fapt reconfirmat și la vizita sa de la Deva, de sâmbătă, 11 iulie 2020.
Decizia ministrului de Interne este salutată de Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani, care consideră că aceasta este o nouă veste bună pe care Guvernul liberal o aduce locuitorilor din toată Valea Jiului. ”Este, practic, o continuare a eforturilor depuse de administrația liberală, a demersurilor mele personale, astfel încât locuitorii Văii Jiului să nu mai fie nevoiți să parcurgă 200 de kilometri pentru a-și rezolva anumite chestiuni legate de permise sau înmatricularea unui autoturism”, a declarat primarul Tiberiu Iacob Ridzi.
Acesta consideră că deschiderea la Petroșani a punctului de lucru al Serviciului județean pentru Permise și Înmatriculări Auto este o normalizare a serviciilor care trebuie să fie în slujba cetățeanului, așa cum s-a întâmplat și în cazul biroului Casei de Asigurări de Sănătate, a Casei de Pensii sau a biroului de pașapoarte. ”Sunt pași concreți către descentralizarea serviciilor și apropierea acestora de oameni, ceea ce reprezintă un deziderat al meu, ca primar al municipiului Petroșani și al Guvernului condus de Ludovic Orban. Aceste demersuri nu se vor opri aici și voi face tot ce îmi stă în putere ca oamenii să aibă parte de cele mai bune condiții și să fie scutiți de drumuri costisitoare pentru rezolvarea unor probleme birocratice”, dă asigurări primarul Tiberiu Iacob Ridzi.