Rezultatele finale ale alegerilor parlamentare în orașul Uricani

Home Politică Rezultatele finale ale alegerilor parlamentare în orașul Uricani
Rezultatele finale ale alegerilor parlamentare în orașul Uricani

Potrivit cifrelor oficiale comunicate de BEC, privind scrutinul electoral din 6 decembrie 2020, în orașul Uricani s-au prezentat la urne 2036 de alegători din totalul de 7655 înscriși pe listele permanente, prezența va vot fiind de 26,56%

Pentru alegerea candidaților la Camera Deputaților, numărul de voturi valabil exprimate au fost de 1994, împărțite după cum urmează:

  • PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT (PSD) – 60,01%;
  • PARTIDUL NAȚIONAL LIBERAL (PNL) –  12,73%;
  • ALIANȚA UNIREA ROMÂNILOR (AUR) – 10,43%;
  • ALIANȚA USR-PLUS –  9,12%;
  • ALȚII – 2,65%

Pentru alegerea candidaților la Senat, numărul de voturi valabil exprimate au fost de 1994, împărțite după cum urmează:

  • PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT (PSD) –  61,43%;
  • PARTIDUL NAȚIONAL LIBERAL (PNL) – 12,48%;
  • ALIANȚA UNIREA ROMÂNILOR (AUR) – 9,57%;
  • ALIANȚA USR-PLUS – 8,97%
  • ALȚII – 173 de voturi reprezentând 4,87%.

Dănuț Buhăescu (Primarul orașului Uricani) și Corneliu Braia (președintele PSD), liderii formațiunii politice câștigătoare a alegerilor parlamentare de la Uricani se declară mulțumiți de acest scor, considerând că el reflectă încrederea de care PSD se bucură, în mod constant, în rândul cetățenilor din această localitate. ”Le mulțumesc tuturor uricănenilor care au fost prezenți la urne și în aceste alegeri, așa cum în mod deosebit țin să le mulțumesc celor care, prin votul pe care l-au dat, au confirmat încrederea lor în PSD și convingerea că politica acestui partid este, așa cum s-a demonstrat în anii de până acum, singura care conferă tuturor oamenilor siguranța unui trai mai bun. Personal, am convingerea că parlamentarii pe care PSD îi va avea, în următorii 4 ani, în Parlamentul României, vor fi principalii noștri susținători în demersurile pe care care vom face pentru continuarea programului de dezvoltare al orașului Uricani, indiferent dacă PSD va fi la guvernare sau în opoziție”, a declarat Dănuț Buhăescu, primarul orașului Uricani.