Sunt alături de cetățenii municipiului Deva, care în ultima perioadă nu au mai beneficiat de căldură și apă caldă în sistem centralizat, ceea ce este regretabil, dar nu minerii sunt vinovați de situația în care se află acum Complexul Energetic Hunedoara. Am văzut în ultima perioadă o serie de luări de poziție publice prin care se încearcă, din nou, să se arunce anatema asupra acestei categorii socio – profesionale care lucrează din greu pentru a aduce cărbunele la suprafață, ceea ce este profund nedrept față de mineri și față de Valea Jiului!
Ceea ce se întâmplă acum la Complexul Energetic Hunedoara, situația financiară extrem de dificilă pe care o traversează, este, în realitate, rezultatul politicilor falimentare ale PSD, partid care a condus compania energetică hunedoreană în ultimii ani, prin directorii numiți pe criteriul carnetului de partid.
Dezastrul acestei construcții economice condusă ani în șir de directori numiți de PSD a început să se vadă la scurt timp după înființarea Complexului Energetic Hunedoara. Fără un program viabil de redresare s-a ajuns la insolvența în care CEH se află la ora actuală, măsură dispusă de instanță în noiembrie 2019, la capătul unui proces care a durat mai mulți ani.
În tot acest timp, nici măcar nu a fost demarat un program de retehnologizare a Termocentralei Mintia, așa cum au solicitat autoritățile de mediu. Din acest motiv, Mintia a rămas fără autorizație de funcționare, în timp ce la Termocentrala Paroșeni, lucrurile stau total diferit, iar acum aceasta corespunde tuturor cerințelor de mediu.
Pe fondul lipsei investițiilor reale, în minele din Valea Jiului se lucrează cu utilaje învechite, unele chiar din anii 70, fără piese de schimb și materialele necesare și, de multe ori, fără echipamente de protecție corespunzătoare. Ca om care a lucrat în minerit, cunosc foarte bine aceste probleme, cu atât mai mult cu cât în calitate de primar am continuat să intru an de an în subteranul minei Livezeni, având un contact direct cu ortacii.
Minerii din Valea Jiului – care stau pe un munte de cărbune, cum se spune, dar își încălzesc locuințele cum pot și merg la lucru cu salopetele rupte, pentru că nu au altele – au fost de acord să trimită la Mintia întreaga producție de huilă, tocmai ca populația din Deva să nu sufere de frig în case, deși un singur transport al cărbunelui către Termocentrala Mintia costă cu 10 miliarde de lei vechi în plus, iar arderea cărbunelui la Mintia este mult mai nerentabilă decât arderea huilei la Paroșeni. Dacă huila ar fi ajuns la Paroșeni, termocentrala ar fi putut să vândă energie electrică, pentru a putea fi asigurate salariile angajaților CEH.
Înțeleg unele nemulțumiri, pentru că personal, ca primar, am trecut printr-o situație similară, nemaiputând să asigurăm agent termic în sistem centralizat. De aceea, am făcut eforturi foarte mari pentru a asigura căldura în școli, în grădinițe și în unitățile sanitare, iar municipiul Petroșani a fost cel care a încercat să mențină în viață sistemul centralizat de termoficare, ”decontând” nu doar subvențiile, ci și pierderile de pe rețelele extrem de vechi. În cele din urmă, din cauza costurilor mult prea mari, a trebuit să renunțăm la acest serviciu, în urmă cu doi ani. M-am preocupat, însă, ca primar al municipiului Petroșani, să asigur din timp centrale termice pe gaz în fiecare unitate de învățământ, precum și la Spitalul de Urgență Petroșani, tocmai pentru a suplini lipsa sistemului centralizat de termoficare.
În aceste condiții, să arunci vina pe minerii din Valea Jiului, fără să amintești măcar de politicile falimentare ale reprezentanților PSD care au condus în ultimii ani compania energetică hunedoreană sau Termocentrala Mintia este mai mult decât nedrept. Adevărul este unul singur, cel prezentat anterior, iar cifrele oficiale stau mărturie.
Îi rog pe toți cei și-au format deja o deprindere din a-i acuza pe mineri (indiferent din ce partid fac parte), să înceteze aceste atacuri și să renunțe la demagogia care nu face bine nimănui, mai ales în această perioadă sensibilă, în care trebuie să dăm dovadă de empatie și unitate pentru a trece cu bine peste problemele economice grave ale acestei companii ce trebuie restructurată din temelii, astfel încât activitatea extractivă și cea energetică să poată continua pe principii economice sănătoase.
Noroc bun!
Tiberiu Iacob Ridzi – primarul municipiului Petroșani