- divizarea CEH, formarea noului Complex energetic și preluarea Termocentralei Mintia de către Consiliul Județean Hunedoara;
- prezentarea planului pentru punerea în siguranță a zăcământului de cărbune;
- abordările preliminare în urma întâlnirii de la Bruxelles a ministrului Energiei, Virgil Popescu cu reprezentanții Comisiei Europene.
- pregătirea Hotărârii de Guvern cu darea în plată;
- inițierea demersurilor tehnice pentru a avea actele constituirii noului Complex Energetic Valea Jiului care va fi format din cele 4 mine (Lupeni, Vulcan, Livezeni și Lonea) plus societatea Prestserv și Termocentrala Paroșeni.
Cristian Roșu a mai precizat că într-un timp scurt urmează ca ministrul Energiei să aibă o nouă întrevedere cu comisarii europeni pentru concretizarea unei strategii clare privind reorganizarea industriei termoenergetice în județul Hunedoara, astfel încât aceasta să fie agreată de ambele părți.
Reprezentantul guvernului în teritoriu, prefectul Petru Călin Marian apreciază, la rândul său, că toate aceste discuții se vor încheia în timp util, astfel încât să nu existe sincope în ceea ce privește asigurarea drepturilor salariale ale angajaților CEH după perioada celor trei luni în care aceasta este realizată de către Ministerul Muncii. ”Eu sunt convins că și în ceea ce privește reorganizarea CEH, Guvernul are deja soluțiile pe masă și ele vor fi aplicate în timp util astfel încât oamenii să nu aibă de suferit. În ceea ce mă privește, știți desigur că așa cum le-am promis și minerilor, în subteran la mina Lupeni, că-și vor primi drepturile salariale și cele restante până în 26 februarie, așa s-a și întâmplat. Ceea ce pot să promit acum este că Guvernul face tot posibilul ca reorganizarea CEH să se producă în acest termen de 3 luni pe care-l avem la dispoziție și sunt convins că așa se va întâmpla. Deja, în aceste zile, au avut loc noi runde de dezbateri pe această temă, ale ministrului Energiei, atât la Bruxelles, cu comisarii europeni, cât și la București, cu reprezentanții organizațiilor sindicale și ai conducerii complexului. Eu vreau însă să precizez un lucru și-mi doresc ca și liderii sindicali să înțeleagă acest lucru: Deva nu este împotriva Văii Jiului și nici Valea Jiului nu este împotriva Devei. Cu toții ne dorim ca acest agent economic important să-și continue activitatea iar oamenii să-și primească drepturile care li se cuvin”, a declarat pregfectul Petru Călin Marian.