Pasionații de fotografie din orașul Petrila, vor avea ocazia de a surprinde imagini ale orașului mult mai frumoase, după ce în tot mai multe zone ale orașului, administratorii domeniului public au plantat mii de flori de primăvară. Primarul orașului Petrila, Vasile Jurca spune că mii de panseluțe vor colora anul acesta orașul Petrila, iar acestea sunt deja vizibile în mai multe zone din oraș, în ghivece, pe arcade florale, pe balustradele podurilor, în sensul giratoriu la intrare în oraș, în parcuri și ronduri special amenajate.
În acest scop, Primăria orașului Petrila a achiziționat câteva mii de panseluțe cu fonduri de la bugetul local, iar prin grija muncitorilor de la societatea locală de gospodărie, acestea au fost amplasate deja în multe zone ale localității. Efortului autorităților publice li s-a alăturat în acest an, într-un elegant spirit civic și o familie din localitate, care se ocupă de creșterea răsadurilor de flori. Familia Militaru a donat 200 de fire de panseluțe către autoritățile locale din Petrila, gestul acestora fiind salutat de primarul Vasile Jurca, care le mulțumește public pentru această donație.
Edilul apreciază că orașul Petrila va fi și în acest an un oraș al florilor. În acest sens, cele câteva mii de panseluțele care vor fi plantate într-o primă etapă, în diverse zone ale localității, vor fi urmate și de alte plante multicolore (mușcate, begonii etc.) care vor ajunge în rondurile din orașul Petrila, în funcție de perioada de plantare a acestora.
În altă ordine de idei, primarul Vasile Jurca se declară îngrijorat de faptul că, deși efortul autorităților locale de a înfrumuseța și în acest fel orașul, este apreciat de marea majoritate a cetățenilor, mai există din păcate și situații nefericite în care unii oameni fură sau distrug ghivecele de flori amplasate pe domeniul public. Este și cazul situației semnalate în cursul nopții de joi/vineri când, la adăpostul întunericului, un individ care spera să nu fie văzut, a furat mai multe ghivece de pe arcadele florale de pe strada Republicii, în zona Tunel. Reprezentanții Poliției locale dau însă asigurări că acesta a fost surprins de camerele de supraveghere și va fi identificat în cel mai scurt timp, urmând să dea socoteală pentru aceste fapte. ”Fac un apel la dumneavoastră, dragi petrileni, să păstrăm ceea ce este frumos și să luăm atitudine, împreună, față de acei indivizi care nu fac altceva decât să distrugă ceea ce a fost realizat cu multă trudă. Vă mulțumesc!”, a mai spus Vasile Jurca, primarul orașului Petrila.