Fermierii din județul Hunedoara au arătat un interes major pentru discuțiile cu ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, Adrian Ionuț Chesnoiu, care a fost prezent, la finalul acestei săptămâni în județul Hunedoara. Președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor este cel care i-a lansat ministrului Agriculturii invitația de a veni în acest județ și de a discuta personal cu producătorii locali, argumentând că România nu poate exista pe harta lumii fără satul românesc.
La invitația președintelui Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, demnitarul, însoțit de reprezentanți ai agențiilor prin intermediul cărora se derulează programele naționale de investiții în domeniul agricol, au participat la o întâlnire cu producătorii agricoli și crescătorii de animale din județul Hunedoara, întâlnire care a umplut sala mare a Teatrului de Artă din Deva. În cadrul dezbaterilor, ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu a vorbit despre programele naționale de sprijin, cum ar fi cel pentru tomate, pentru legumele cultivate în spații protejate, pentru producătorii de cartofi și struguri de masa, reproducerea la porc și păsări, despre graficul de acordare a subvențiilor pentru combustibil și pentru crescătorii de animale, dar și despre dezvoltarea sistemului de irigații și construirea de spații pentru depozitarea producției, programe care sunt puse la dispoziția fermierilor români și în acest an.
Ministrul Chesnoiu a vorbit, de asemenea, despre regândirea agriculturii românești, prin redirecționarea materiei prime către sectorul de producție și mai puțin spre export. Acesta a arătat că prin Planul Național Strategic pentru Producția Agricolă 2023-2027, la care se lucrează în prezent, se pune accent pe prelucrarea și procesarea producției agricole în interiorul țării. ”Este o decizie curajoasă, dar necesară pentru dezvoltarea sectorului agricol, în condițiile în care prin PNRR, România nu primește niciun leu pentru sectorul agricol. Doar în acest fel, satul românesc va rezista și fermierii vor performa”, a declarat Adrian Chesnoiu, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
Programul ministrului Agriculturii în județul Hunedoara a inclus și o serie de vizite la câteva ferme de ovine și de vaci din județul Hunedoara care s-au dezvoltat prin accesarea de fonduri europene.
Președintele CJH, Laurențiu Nistor apreciază că vizita ministrului Agriculturii în județul Hunedoara a fost una de bun augur, permițând pe pe de o parte fermierilor să afle direct de la sursă care sunt oportunitățile de sprijin pe care le pot avea în acest an din partea statului, dar și pentru oficialul guvernamental care a putut să vadă că sectorul agricol este unul care se dezvoltă grație eforturilor depuse de fermierii hunedoreni. ”Fiecare fermă are propria poveste, însă toate au un scop comun: acela de a performa în folosul celor care trudesc zi de zi și în folosul economiei județului Hunedoara. Asta am vrut să-i arătăm domnului ministru Chesnoiu și mă bucur că demersul nostru a reușit. Județul nostru se mândrește cu oameni gospodari care, înciuda dificultăților întâmpinate de-a lungul anilor, au reușit să-și mențină fermele și să se dezvolte. Îi felicit pentru ambiția de care dau dovadă și sunt convins că, mai ales după dialogul direct, actualul ministru al agriculturii va lua acele măsuri care vor sprijini dezvoltarea echilibrată a agriculturii în județul Hunedoara și în întreaga țară”, a declarat Laurențiu Nistor, președintele Consiliului județean Hunedoara.