INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN Hunedoara, in calitate de Beneficiar, alături de partenerul său EURO JOBS SRL din Petroșani, implementează proiectul „A doua șansă cu dascăli de prima mână”, cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Capital Uman, Axa Prioritară 6 Educație si competențe, Componenta 1 Măsuri de educație de tip „A doua șansă” – regiuni mai puțin dezvoltate, Cod MySMIS POCU/665/6/23/133939.
Bugetul total eligibil al proiectului este de 9.519.700,88 lei, din care asistența financiară nerambursabilă aprobată este de 8.557.002,30 lei.
Obiectivul general al proiectului este creșterea numărului de tineri si adulți din județul Hunedoara, care au abandonat școala sau care nu și-au finalizat educația obligatorie, prin reîntoarcerea în sistemul de educație si formare, inclusiv prin programe de tip a doua șansă și programe de formare profesională, a unui număr de 610 persoane (din care cel puțin 153 de persoane sunt de etnie romă), și îmbunătățirea competențelor a 520 cadre didactice din învățământul preuniversitar hunedorean, în vederea promovării unor servicii educaționale de calitate orientate pe nevoile elevilor și a unei scoli incluzive, intervenție materializată pe perioada a 36 luni.
Grupul țintă este format din persoane care aparțin următoarelor categorii:
- a) Tineri care au părăsit timpuriu școala, cu vârsta cuprinsă între 6-16 ani, care nu au depășit cu cel puțin 4 ani vârsta corespunzătoare clasei neabsolvite;
- b) Tineri care au părăsit timpuriu școala, cu vârsta cuprinsă între 12-16 ani, care au depășit cu cel puțin 4 ani vârsta corespunzătoare clasei neabsolvite;
- c) Tineri, care au un loc de muncă, cu vârsta cuprinsă între 16-24 ani, care nu au absolvit învățământul obligatoriu;
- d) Adulți 25-64 ani, care nu au absolvit învățământul obligatoriu;
- e) Părinții/tutorii tinerilor din grupurile indicate mai sus, inclusiv persoane care au în grijă copilul cu părinți plecați la muncă în străinătate;
- f) Personal didactic din învățământul preuniversitar;
- g) Personal de sprijin din școli.
Acesta se implementează în 17 unități de învățământ care au în oferta de formare și învățământ programul „A doua șansă”.
Proiectul a demarat la data de 04.02.2021, iar data de finalizare a acestuia este 31.12.2023.
Până la data de 28.02.2021 au fost întocmite un număr de 124 dosare recrutare, astfel:
- Adulți 25-64 ani, care nu au absolvit învățământul obligatoriu – 124 persoane.
Până la data de 28.02.2022 un număr de 92 persoane au beneficiat de servicii de asistență socială individuală/familială, un număr de 92 persoane au beneficiat de servicii de consiliere parentală individuală/familială, un număr de 68 persoane au beneficiat de servicii de informare și consiliere profesională, un număr de 68 persoane au beneficiat de servicii de mediere, un număr de 92 persoane au beneficiat de servicii privind nediscriminarea și egalitatea de gen.
Pentru înscriere sau informații suplimentare vă puteți adresa experților GT:
- d-na MARIȚA Mihaela
- d-nul POPESCU Florin
- d-nul JURCA Cosmin
Tel: +4(0) 254 213315, +4(0) 254 215755
Data: 16.03.2022